Prima pagină » Economic » Cum a ajuns un agricultor de etnie romă din Teleorman să vândă castraveți marilor lanțuri de hypermarketuri din România

Cum a ajuns un agricultor de etnie romă din Teleorman să vândă castraveți marilor lanțuri de hypermarketuri din România

Mircea Bujor, un agricultor de etnie româ în vârstă de 36 de ani, a reușit să își plaseze produsele pe rafturile marilor lanțuri de hypermarketuri din România.

Familia Bujor trăiește de mai bine de 20 de ani din agricultură. Anul acesta, ei au reușit să îi convingă pe marii retaileri să le vândă castraveții, urmând ca într-o lună și roșiile produse pe hectarele din Dracea, județul Teleorman, să ajungă la hypermarketurile din țară, scrie teleorman24.ro.

Aventura lui Bujor a început după Revoluție, când a decis să se apuce de legumicultură.

„Totul a început prin 1992. Terminai clasa a VIII-a și nu prea aveai ce să faci în momentul acela. S-au dat terenurile în chirie de către primării. Noi dacă eram romi, nu am avut teren moștenit. Am închiriat de la primărie și ne mergea foarte bine. Mergeam la București și vindeam.Țin minte că mi-am luat o mașină prin 1992”, a povestit bărbatul.

În prezent, familia sa are în proprietate 20 de hectare de pământ și, pe lângă munca din câmp, ei se mai ocupă și de producția de bulion și conserve într-o fabrică amenajată chiar de ei.

„Aceasta este o afacere de familie. Suntem aproximativ 11 persoane implicate. Eu, fratele meu, băieții mei și alte rude. Sunt legumicultor de la 13 ani. Băieții mei, care au 15, 16 și 17 ani, mă ajută.  Eu sunt mândru că sunt rom. Am întâmpinat în timp probleme din cauza mentalității, pentru că ești efectiv dat la o parte dacă ești țigan”, spune Bujor.

Anul acesta, bărbatul se așteaptă la o producție bună și va avea nevoie de ajutor pentru a culege roșiile și castraveții.

„O să avem nevoie de familia noastră și încă vreo cinci, șase persoane în plus, la culesul zilnic. De trei, patru ori mai mult decât am băgat, vrem să scoatem”, anticipează Bujor.

Bărbatul vrea ca și bulionul său, despre care spune că este 100% natural, să ajungă într-o zi pe rafturile de la Cora sau de la Selgros. Deocamdată îl vinde în magazine mici, din județ.

” Este doi lei un borcan și este 100% natural”, spune producătorul.

Cum au reușit să pătrundă în marile magazine

Mircea Bujor livrează castraveți în Cora, Selgros, Auchan sau Kaufland, prin intermediul unui program numit „Dor de gust”. Inițiativa aparține Asociației Cultivatorilor de Legume, cu sprijinul Organizației Interprofesionale PRODCOM Legume-Fructe și a Centrului de Comunicare al Fermierilor din România. Programul este susținut de Grupul Agricover care asigură platforma operațională a programului, oferind suportul logistic, tehnic și financiar.

„Am văzut că nu putem să intrăm în hipermarketuri și am zis să găsim o soluție. Altă soluție în afară de asociere nu există. De unul singur nu se poate. Noi avem suprafețe, avem aproximativ 20 de hectare, dar tot nu putem să asigurăm cerința marilor magazine”, spune bărbatul.

Alături de agricultorul din Teleorman, în proiect au mai intrat alți peste 200 de producători din toată țara.

„Noi nu ne doream să intrăm cu marfa în hipermarketuri, dacă în piață se vindea la fel. Atâta timp cât, acum, toată lumea se duce în marile magazine, toată vânzarea acolo s-a mutat și atunci trebuie să fim prezenți acolo unde este omul. Degeaba te duci la piață și stai dacă nu ai cui să vinzi”, spune Bujor.

 

Citește și