Cum a construit o studentă o afacere de 1 miliard de euro în casa mamei sale, cu bani împrumutați de la rude
În anii studenției, văzând cât de dificil era să învețe cele mai de bază funcții ale platformelor de design online existente în 2006, i-a venit ideea proiectării unei platforme mult mai simple, accesibilă oricui. „Până și pentru cele mai simple task-uri, precum trimiterea unui fișier PDF de calitate înaltă, erau necesare 22 de click-uri.”, a povestit aceasta, într-un interviu acordat pentru BBC.
Așa a apărut Canva, unul dintre dintre cele mai populare website-uri de grafică și design, proiectat de Melanie Perkins chiar în locuința mamei sale din Perth, Australia. Banii necesari pentru construcția platformei și software i-a împrumutat de la rude.
Împreună cu prietenul său, Cliff Obrecht, în prezent co-fondator Canva, a testat ideea mai întâi la scară mica, fondând Fusion Books, un web-site pe care liceele își puteau proiecta anuarele online.
În 2010, văzând că din ce în ce mai mulți utilizatori foloseau Fusion Books, se hotărăște să plece în California, pentru a căuta potențiali investitori pentru Canva. Acolo l-a întâlnit pe cunoscutul investitor Bill Tai, care a recomandat-o și altor investitori din Silicon Valey, invesind el însuși în Canva.
În 2013, cu un fond de investiții de 3 mil. dolari, platform Canva este lansată. În 2016-2017, încasările Canva au crescut de la 6,8 milioane de dolari la 23,5 milioane dolari, potrivit siteului Australian Financial Review, iar momentan se focuseaza pe extindere.