Cum a evoluat piața ofertelor publice inițiale în 2014

Publicat: 19 12. 2014, 18:28

Potrivit cnbc.com, volumul IPO (oferte publice inițiale) a totalizat 257,7 miliarde dolari în 2014, cu 49% mai mult decât în 2013. Compania chineză din industria comerțului electronic Alibaba Group a înregistrat cea mai mare ofertă publică inițială din acest an – 25 miliarde de dolari – depășind IPO-ul Agricultural Bank of China, care a ajuns la 22,1 miliarde dolari în 2010.

Oferta publică inițială a National Commercial Bank din Arabia Saudită, de 6 miliarde dolari și cea a grupului australian de asigurări Medibank Private, de 4,9 miliarde dolari, s-au situat pe locul doi, respectiv trei, la nivelul lui 2014.

Companiile tehnologice și financiare s-au numărat printre cele mai active pe piața IPO-urilor. Ofertele publice inițiale tehnologice au însumat 59,9 miliarde dolari în 2014, de la 11 miliarde dolari în 2013. Ofertele publice inițiale ale companiilor financiare au ajuns la 38,5 miliarde dolari, dublu față de valoarea de 19,2 miliarde dolari înregistrată în anul anterior.

NYSE a rămas cea mai titrată bursă, găzduind în acest an 111 tranzacții, cu o valoare totală de 71,7 miliarde dolari. Anul trecut, volumul IPO-urilor a totalizat 43,9 miliarde dolari. NYSE s-a situat în fața Nasdaq datorită IPO-ului-record al Alibaba. Totuși, Nasdaq a condus clasamentul celor mai active burse în privința numărului de IPO-uri, înregistrând 173 de asemenea tranzacții, cu o valoare totală de 23,3 miliarde dolari.

În privința regiunilor, companiile asiatice au condus „plutonul”, volumele IPO-urilor ajungând, în cazul lor, la 106,8 miliarde dolari, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) și companiile americane au înregistrat IPO-uri în valoare de 83,8 miliarde dolari, respectiv 60,9 miliarde dolari. Cea mai importantă ofertă publică inițială înregistrată în SUA la nivelul lui 2014 a fost cea de 3,5 miliarde dolari a băncii Citizens Financial Group.