Prima pagină » Economic » Cum a evoluat salariul mediu brut în decembrie

Cum a evoluat salariul mediu brut în decembrie

Cum a evoluat salariul mediu brut în decembrie
Salariul mediu brut a crescut în decembrie cu 10,2%, la 2.930 lei, iar cel net a ajuns la 2.114 lei, cele mai mari câștiguri fiind înregistrate în fabricarea produselor de cocserie și a celor din prelucrarea țițeiului, de 5.633 lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante, de 1.165 lei.

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%, iar indicele câștigului salarial real a fost de 114,4%, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Indicele câștigului salarial real a fost de 110,1% pentru decembrie 2015 față de noiembrie. Comparativ cu octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în noiembrie 2015.

În decembrie, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare față de noiembrie în majoritatea activităților din sectorul economic.

Creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari, în funcție de contracte/proiecte. De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net au fost influențate în unele activități economice și de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici.

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net au fost cu 43,9% în silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), între 35,5% și 40% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activități de editare. Totodată, salariile au crescut cu 21,5% – 29,5% în transporturi aeriene, depozitare și activități auxiliare pentru transport, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii) și fabricarea altor mijloace de transport.

Câștigurile au fost mai mari cu 15%-19% în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, extracția cărbunelui superior și inferior, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, captarea, tratarea și distribuția apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicații, cercetare-dezvoltare, extracția petrolului brut și a gazelor naturale și alte activități extractive.

Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie 2015 de premii ocazionale, sume din profitul net și din alte fonduri. Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activitățile auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii, cu 6,1%, respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, cu 2,3%.

În sectorul bugetar au fost consemnate creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+10,7%), învățământ (+9,4%), respectiv în sănătate și asistență socială (+4,0%), ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.

Citește și