Cum a făcut Guvernul din bănci „o problemă de siguranță națională”. Ministrul de Finanțe: „Avem trei mari acțiuni de control deschise”
„Avem trei mari acțiuni de control deschise la bănci. Le-am spus și celor din Asociația Română a Băncilor: nu se poate să nu plătești impozit pe profit timp de 10 ani. Monitorizăm lunar declarațiile de plată. Au început să apară și declarații rectificative. Aceasta înseamnă că instituțiile bancare încep prin propria voință să nu mai vândă credite în străinătate fără justificare. Am limitat deductibilitatea la 30%, atât pentru bănci, cât și pentru oricare alte companii care vând creanțe. La o singură bancă am stabilit impozit pe profit suplimentar care ar fi trebui plătit statului în ultimii cinci ani în valoare de 650 milioane de lei. Acolo este vorba și de o plângere penală. Au fost niște tranzacții succesive de vânzare/cumpărare de creanțe prin care o parte din active, sute de milioane de euro, au mers în paradisuri fiscale. Trebuie să vă imaginați că în fiecare tranzacție de creanțe se află în garanții în spate. Spre exemplu, a fost o bancă ce a vândut o creanță cu o valoare nominală de 14 milioane de euro cu un euro în străinătate, iar cumpărătorul a venit la firma românească și i-a spus simplu: dacă nu intru acționar, cer lichidarea. Gândiți-vă că avem firme de stat care pot ajunge în această situație când iau credite de la bănci străine din România. Acestea pot fi preluate pe nimic prin acest mecanism. Este chiar și o problemă de siguranță națională„, a declarat ministrul Finanțelor, într-un interviu pentru Ziarul Financiar.
Pe 20 august, premierul Mihai Tudose a anunțat că ANAF a început o serie de verificări la instituțiile inanciare care activează în România să vadă „ce și cum se întâmplă”.
Premierul a reluat atacurile la bănci, susținând că „au venit aici crezând că toți suntem cu tricouri cu fraierii noștri” și a amenințat că, dacă profiturile nu vor fi la vedere va ieși chiar public să le spună românilor că nu e sigur să-și țină economiile acolo.
Pentru început, a precizat Tudose, ANAF a început verificările la două bănci, însă nu le-a numit.
„Au început controale peste tot, și vă dau un exemplu cu băncile. Avem 36 de bănci active, 18 sunt pe profit și 18 nu. Eu cred că trebuie să le ajutăm (…) poate facem o fundație să le dăm niște bani că, înțeleg că ei au venit aici să ne ajute, să, nu știu, sunt subsidiare ale Crucii Roșii sau, pur și simplu, au venit aici crezând că toți suntem cu tricouri cu: fraierii noștri ! ANAF-ul a început controlul la două dintre ele să vadă cum și ce se întâmplă. Eu vă spun foarte sincer și-mi asum, o să ajungem până a la ieși public și a spune: domne’, băncile astea nu au profit, de un an, de doi, de trei, de patru, nu știu dacă este foarte „safe” să vă țineți economiile acolo. (…) Iertați-mă, e o bancă, dacă ea nu are profit, e pe pierdere, păi nu riscă să intre în faliment ?” a precizat Mihai Tudose, la Antena 3.
Pe 10 august, premierul a amenințat că va publica niște date, chiar dacă „o pățește” ca să înțeleagă românii că băncile „îi fură”. „Perioada romantică a trecut”, a spus șeful Guvernului la vremea respectivă.
Recent, Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat că 31 dintre cele 46 de bănci din România sunt pe pierdere și doar 15 bănci au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani. „Este vorba de tot felul de opeÂrațiuni așa-numite de optimiÂzaÂre fiscală. Băncile se împruÂmuÂtă la banca-mamă, la doÂbânzi de 19%, de exemplu. În intervalul acestor 5 ani s-au împrumutat la banca-mamă și, ulterior, au plasat credite pe piața românească la o dobândă mult mai mică. Este evident că, astfel, ieși în pierdere”, a declarat Mișa.