Cum a schimbat fața României cea mai mare criză din ultimii 100 de ani. 15 indicatori care au afectat viața românilor din 2008 încoace

Publicat: 15 09. 2016, 09:17
Actualizat: 15 09. 2016, 16:42

Deși au recuperat pierderile de atunci, piețele financiare nu mai sunt la fel  –  PIB-ul merge spre 170 mld. euro, plus 20%, dar locurile de muncă se recuperează greu  –  În schimb, numărul de supermarketuri s-a triplat.

Falimentul Lehman Bro­thers este considerat drept startul oficial al celei de-a doua crize financiare ca magnitudine din ultima sută de ani. După opt ani, ZF se uită la Bursa de la București și la alți 15 in­di­catori pentru a vedea cum a evoluat economia locală după ce a fost zguduită de criză.

Indicele BET este în jurul nivelului de 7.000 puncte, o apreciere de 45% față de 15 septembrie 2008, însă încă în spate cu 35% față de valoarea din iulie 2007. Bursa americană a crescut cu aproa­pe 70% comparativ cu momentul Lehman Brothers, în timp ce indicele german DAX a crescut cu 39%, iar piața de capital britanică a înregistrat un avans de 24%.

Companiile au încheiat restructu­rările, iar numărul de salariați din eco­nomie se apropie din nou de pragul de 4,8 milioane de oameni, însă creș­terea cu 40% a salariului mediu net tot nu a ajutat economia locală să scoată capul de la coada clasamentului Uniunii Europene. Cu toate acestea, angajații din serviciile IT, asigurări, in­dustria grea, extracția petrolului, sec­torul ban­car și serviciile anexe extrac­ției au ajuns la salarii medii lunare de peste 1.000 de euro. Ei sunt însă doar 170.000 de oameni, adică 4% din efectivul total al salariaților din Ro­mâ­nia, iar pentru dezvoltarea economică ponderea lor ar trebui să crească. În 2008, în România vânzările de te­lefoane inteligente abia treceau de 100.000 de unități, iar anul acesta estimările arată o piață de 4,2 milioane de unități. Pentru generațiile care cumpără astfel de telefoane s-au dezvoltat și zecile de turnuri de birouri din Pipera, Barbu Văcărescu sau Cotroceni. Doar în Capitală s-au construit clădiri de birouri care pot să „găzduiască”  270.000 de angajați, iar parterul lor este „rezervat” de marile lanțuri de retail, cele care nu s-au uitat la indicatorii crizei și au pompat sute de milioane de euro în extindere.

Nu toate piețele au recuperat însă tot ce au pierdut în criză. Vânzările de mașini noi, deși pe plus în ultimii ani, nu reușesc încă să se apropie de nivelul record din 2008.

Cum a evoluat România. Cine a avut de crescut și-a văzut de drum: zeci de turnuri de birouri, explozie în tehnologie și luptă aprigă pentru portofelul de cumpărături.

Citește în continuare pe Ziarul Financiar