Cum ar putea ajunge statul român să scoată la vânzare pachetul majoritar de acțiuni al TAROM
Statul român ar putea scoate la vânzare chiar și pachetul majoritar de acțiuni al Tarom, dacă oferta de privatizare a 20% din acțiunile operatorului aerian național nu este atractivă, a declarat sâmbătă Septimiu Buzașu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
„Tot ceea ce s-a discutat în afara angajamentelor au fost scenarii posibile. De exemplu, dacă la Tarom oferta de 20% nu este atractivă, vom relua cu un nou efort chiar până la pachetul majoritar. Sigur, pentru cele 20% calendarul e concret. FMI-ul a urmărit ca toate măsurile să aibă un calendar foarte precis, termene foarte precise, și peste tot estimarea costurilor”, a spus Buzașu, care s-a întâlnit sâmbătă la Ministerul Finanțelor cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI).
El a declarat anterior că mai multe firme importante din Orientul Mijlociu si Asia s-au arătat interesate de privatizarea Tarom.
Ministerul Transporturilor își asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie a acestui an, obiectiv care va fi atins și în cazul celui mai pesimist scenariu, potrivit unui comunicat transmis miercuri de instituție, după întâlnirea ministrului Ovidiu Silaghi cu misiunea FMI-CE-Banca Mondială
Discuțiile au vizat stadiul privatizării CFR Marfă și vânzarea unui pachet minoritar al companiei Tarom.
În nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță elaborat de Ministerul Finanțelor se spune că programul de privatizare al Ministerului Transporturilor pentru 2012 are în vedere prevederile scrisorii de intenție la acordul încheiat cu FMI, prevederi amendate succesiv cu prilejul fiecărei evaluări a instituțiilor financiare internaționale și care au stabilit măsuri de privatizare cu termene de
realizare privind Tarom și CFR Marfă.
„Singura acțiune de privatizare preconizată a fi realizată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de a aduce venituri din vânzare de acțiuni se referă la vânzarea pachetului de acțiuni reprezentând 20% din capitalul social al TAROM, iar aceasta, deși se fac eforturi pentru atragerea investitorilor de portofoliu și de retail pe piața de capital, este susceptibilă de a nu fi realizată datorită lipsei de interes a acestora în contextul crizei economice actuale”, se menționează în nota de fundamentare.