Cum arăta noua bancnotă de 5 euro și când va fi pusă în circulație
UPDATE Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a semnat joi la Frankfurt prima bancnotă de cinci euro din seria „Europa” ce urmează a fi pusă în circulație în luna mai.
Sursă: Transmisie BCE
Noua bancnotă de cinci euro care va fi pusă în circulație începând cu primăvara acestui an va fi prezentată joi, în jurul orei 17:30, ora României, a anunțat Banca Centrală Europeană (BCE)
BCE și băncile centrale din statele membre ale zonei euro vor introduce în următorii ani bancnote euro din seria „Europa”, a căror concepție grafică se bazează tot pe tema „epoci și stiluri”.
Sursă: BCE
Elementele de siguranță ale noilor bancnote au fost optimizate. Trei noi astfel de elemente, respectiv filigranul-portret, holograma-portret și numărul verde-smarald, au fost introduse pentru a descuraja și depista eventuale falsuri.
În primă fază, bancnotele din noua serie vor circula în paralel cu cele vechi urmând ca acestea să fie retrase treptat din circulație și, în cele din urmă, să înceteze să mai reprezinte un mijloc legal de plată.
Cu toate acestea, bancnotele din prima serie vor putea fi preschimbate la băncile centrale naționale din statele membre ale zonei euro chiar și după ce nu vor mai putea fi folosite pe piață.
Mario Draghi, președintele BCE, a anunțat la începutul lunii noiembrie 2012 introducerea celei de-a doua serii de bancnote euro.