Cum au evoluat afacerile din industrie în primul trimestru
„Pe marile grupe industriale creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+7,7%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+6,6%), industria bunurilor intermediare (+5,2%) și industria bunurilor de uz curent (+1,2%). Industria energetică a scăzut cu 20,9%”, arată Institutul Național de Statistică (INS), într-un comunicat.
În martie, cifra de afaceri din industrie a fost mai mare atât față de luna precedentă, cu 13,1%, cât și față de luna corespunzătoare din anul precedent, cu 2,8%.
INS a anunțat, tot vineri, că în primele trei luni ale anului, comparativ cu trimestrul I 2014, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 1,4%.
În martie, comenzile noi din industria prelucrătoare au fost mai mari atât față de luna precedentă (cu 10%), cât și față de martie 2014 (cu 1,1%).