Cum au întâmpinat directorii din CNADNR codul portocaliu la o „ședință operativă” la Cabana Bâlea Lac
Directori din CNADNR au participat joi, la Bâlea Lac, la o ședință de „plan operativ” privind bilanțul pe anul trecut și proiectul de buget pe 2013, dar discuțiile au fost finalizate în cursul serii, astfel încât participanții au plecat din stațiune în noaptea de joi spre vineri, potrivit companiei.
VREMEA ÎN ORAȘUL TĂU: INTRĂ ÎN APLICAȚIA CARE-ȚI DĂ VREMEA EXACTĂ A ZILEI DE MÂINE
„Ședința a avut loc la ora 14:30, problemele discutate au fost tranșate până la finalul zilei, iar în cursul nopții participanții au plecat. Astfel, în jurul orei 02:00, Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași se afla în zona localității Bacău, iar în jurul orei 01:30, Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București se afla pe raza administrativa a regionalei”, se arată într-un comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).
Presa a relatat că șefii CNADNR au petrecut la munte, deși meteorologii anunțaseră că vremea se va înrăutăți accentuat.
Totodată, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat conducerea CNADNR pentru modul în care a prezentat informațiile în Comandamentul de iarnă convocat vineri la Guvern, atenționând că este „veriga slabă” și că este ultima dată când acceptă „această bâlbă națională”.
„Ori veniți aici să informați, ori nu”, le-a spus Liviu Dragnea membrilor CNADNR, în ședința Comandamentului.
Ministrul delegat Dan Șova, în coordonarea căruia funcționează CNADNR, nu a fost prezent la Guvern pentru această ședință.
Dragnea a subliniat că nu mai sunt probleme cu consiliile județe, dar au apărut acum dificultăți cu CNADNR.
Vicepremierul a precizat că CNADNR are „cele mai multe contracte sau toate contractele” pentru drumurile naționale și trebuie să prezinte informații precise despre ce se întâmplă cu intervențiile pe aceste drumuri.
La ședința Comandamentului, mai multe autoritățile locale au reclamat că nu au putut comunica eficient cu reprezentanții CNADNR în ultimele zile, cu atât mai puțin în ultimele ore.