Prima pagină » Economic » Cum funcționa „cartelul” centralelor termice din România

Cum funcționa „cartelul” centralelor termice din România

Cum funcționa
Cum funcționa "cartelul" centralelor termice din România

„În contractele încheiate în perioada 2006 – 2014 între Baxi România SA și distribuitori erau prevăzute clauze prin care se stabileau prețurile de revânzare ale produselor și care limitau comercializarea și libertatea exercitării concurenței între distribuitori”, arată Consiliul Concurenței, într-un comunicat.

Practic, distribuitorii erau obligați să respecte strategia de prețuri recomandate și să aplice aceste tarife în toată rețeaua proprie de magazine. De asemenea, contractele conțineau clauze restrictive în ceea ce privește participarea la licitații: dacă mai mulți parteneri comerciali solicitau cereri de ofertă de la Baxi, doar unul dintre distribuitori, respectiv primul care depunea cererea, beneficia de un preț competitiv. Ulterior, Baxi solicita documentarea fiecărei livrări cu o copie a contractului dintre distribuitor și clientul final, precum și o copie după factura emisă.

Sancțiunile au fost aplicate de autoritatea de concurență în cadrul investigației privind stabilirea prețului de revânzare și îngrădirea exercitării concurenței între distribuitori prin limitarea comercializării.

Un număr de 18 distribuitori au recunoscut încălcarea legislației și au beneficiat de reducerea amenzilor cu 20% din nivelul de bază.

„Scopul nostru nu este acela de a elimina companiile de pe piață și, de aceea, la stabilirea sancțiunilor am ținut cont de faptul că distributorii centralelor Baxi au cifre de afaceri destul de mici. Prin această investigație și amenzile aplicate, intenția noastră este să tragem un semnal de alarmă astfel încât toate companiile, indiferent că sunt mai mari sau mai mici, să înțeleagă că trebuie să respecte legislația în domeniul concurenței și să își stabilească singure prețurile de revânzare, nu prin înțelegere cu furnizorul”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Conform prevederilor în domeniul concurenței, înțelegerile dintre un furnizor și distribuitori pentru a stabili prețurile la care urmează să fie revândute produsele, precum și înțelegerile care vizează limitarea comercializării reprezintă practici anticoncurențiale și sunt sancționate de lege. În urma unor înțelegeri de acest tip, consumatorii sunt afectați direct deoarece nu mai au posibilitatea de a alege, prin astfel de practici eliminându-se concurența dintre distribuitori.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii