Cum își vor putea răscumpăra debitorii bunurile de la recuperatori. „Eu cred că suma este absolut rezonabilă”
„Prin acest proiect se reintroduce retractul litigios care era în Codul civil până în anul 2011. În retractul litigios se prevederea dreptul debitorului care a fost deposedat de bun să poată răscumpăra de la firma de recuperare, plătind dublul sumei cu care recuperatorul a achiziționat respectivul bun de la bancă. Ori noi nu facem altceva decât să reintroducem retractul litigios, dreptul debitorului să își răscumpere bunul respectiv. Am avut în vedere limitarea profitului firmei de recuperare. Eu cred că un dublul sumei este absolut rezonabil”, a declarat senatorul PNL Daniel Zamfir.
Comisiile de buget-finanțe, economică și juridică au votat un raport de adoptare a propunerii legislative pentru modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, potrivit căruia cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite pentru a cumpăra creanța de la cedent, prevedere care, dacă va fi votată de
Parlament, se va aplica inclusiv contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare.
Daniel Zamfir a precizat că debitorul are drept de preempțiune.
Întrebat despre opinia colegei sale de partid, Iuliana Scântei, potrivit căreia în acest mod s-ar încuraja nu plata ratelor, ci recuperarea bunurilor de la firmele specializate, Zamfir a respins această abordare.
„Nu s-ar încuraja deloc, pentru că această prevedere nu face altceva decât să readucă în piață acele bunuri, pentru că dacă recuperatorul a cumpărat un imobil la 5-10% din valoare, cred că sunteți cu totul de acord că nu acela era prețul real al pieței. Ori dacă debitorul va avea posibilitatea să plătească dublul sumei cu care recuperatorul a cumpărat de la bancă, eu vă asigur că banca nu va mai vinde firmelor de recuperare, care de cele mai multe ori sunt vehiculelor băncilor, nu va mai vinde la acel preț de 10%. Cred că un preț normal pe piață al oricărui imobil, atunci când vrei să vinzi cu discount, poate fi undeva la 30%. Ca atare, debitorul nu va fi niciodată interesat să plătească dublul sumei decât dacă acel preț nu e unul real. Astăzi recuperatorii cumpără cu 10%. Ori a vinde dublu, înseamnă că nu e prețul pieții. Nu facem altceva, prin această măsură, decât să reechilibrăm piața, să dăm posibilitatea respectivilor debitori care sunt deposedați ca până la urmă să plătească prețul real. (…) Hoția asta între prețul real și prețul cu care îi evaluezi omului apartamentul este pusă tot în cârca debitorului. Deci este o datorie pe care debitorul o are de plătit deși prețul, așa cum vă spuneam, nu este unul real, este unul rezultat din acel aranjament bancă-executor-recuperator de creanțe”, a spus Daniel Zamfir.
Proiectul de lege urmează să fie votat și în plenul Senatului, Camera Deputaților fiind for decizional.