Cum poți să primești un nou împrumut, dacă ești pe lista Biroului de Credite
În jur de 700.000 de români care au acumulat întârzieri la plata ratelor sau a comisioanelor au ajuns pe lista neagră a Biroului de Credite. Acest lucru nu înseamnă însă neapărat că sunt ocoliți de bănci și că nu pot face noi împrumuturi.
Cei aflați într-o astfel de situație pot accesa de la credite de nevoi personale până la credite ipotecare, în cazul în care îndeplinesc o serie de condiții.
„Dacă un client a avut restanțe acum 4 ani de zile, a avut întărzieri și anul trecut și acum doi ani și acum, acele restanțe au fost achitate și acum este la zi, poate accesa orice tip de credit. Se pot accepta până la 180 de zile întârzieri, dar neapărat suma să fie până în 100 de lei”, a declarat pentru Digi 24 Irina Savu, consultant bancar.
Alte elemente luate în considerare de bănci în astfel de cazuri sunt și informațiile privind firma pentru care lucrează potențialul client, funcția pe care acesta o are în cadrul firmei sau anii de vechime la angajator.