Cum se simte criza în Germania: Dealerii auto se plâng că, mai nou, potențialii clienți se târguiesc

Publicat: 16 08. 2012, 13:15
Actualizat: 29 07. 2014, 20:25

Dealerii auto din Germania, obișnuiți să vândă cu ușurință automobile premium la prețurile de listă sau pentru sume apropiate, se plâng că tot mai mulți clienți vin hotărâți să negocieze și adună contraoferte de la mai multe mărci sau de la magazine concurente.

„În fiecare zi, clienții vin la noi în showroom cu oferte de la alte companii sau de la alți dealeri BMW. A devenit parte din rutina zilnică. Profiturile merg în jos, iar reducerile de preț erodează marjele”, a declarat pentru Bloomberg Werner Enternmann, care operează un dealership BMW în sud-vestul Germaniei.

Schimbarea comportamentului clienților aflați în căutarea unui automobil reprezintă una dintre puținele intruziuni materiale ale crizei datoriilor de stat din zona euro în viața de zi cu zi a germanilor.

Germania, cea mai mare economie europeană și cea mai mare piață auto de pe continent, a fost în ultimii ani o oază de stabilitate și creștere în Europa. Piața auto germană a crescut cu 0,7% în primul semestru al acestui an, față de scăderi de 20% în Italia, respectiv 14% în Franța, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile. Economia a crescut cu 0,5% din PIB în primul trimestru, respectiv cu 0,3% în cel de-al doilea, iar șomajul este la cel mai redus nivel din ultimele două decenii.

Cu toate acestea, piața auto germană nu stă atât de bine pe cât pare. Criza sufocă cererea pentru automobile în majoritatea statelor europene, iar companiile încearcă să-și crească afacerile în Germania indiferent de intențiile clienților.

Astfel, în iunie, 87.454 dintre autovehiculele înmatriculate, reprezentând 29% din piață, aparțineau dealerilor sau producătorilor auto, și nu clienților, potrivit datelor asociației patronale a dealerilor auto, ZDK. Așa-numitele „pre-înmatriculări” au totalizat aproape 500.000 de automobile în prima jumătate a anului, cu 11% mai mult decât în primul semestru din 2011.

Pentru a scăpa de aceste mașini pre-înmatriculate, mulți dealeri le vând rapid ca automobile la mâna a doua cu zero kilometri parcurși, la reduceri de preț de peste 20%, potrivit lui Ferdinand Dudenhoeffer, director al Centrului de Cercetare Auto de la Universitatea Duisburg-Essen.

„Vânzările fantomă” reflectă faptul că dealerii resimt o presiune de a reduce prețurile, revărsată din statele din sudul Europei către piețe solide, precum Germania și Marea Britanie.

„Este o baie de sânge în ceea ce privește reducerile de preț. Lucrăm într-o industrie care are nevoie de volum, fierul trebuie să fie în mișcare, așa că producătorii vând la discount”, a declarat pentru Bloomberg Andy Palmer, vicepreședinte executiv la Nissan Motor.

BMW, cel mai mare producător de autoturisme premium, țintește în principal potențiali clienți bogați, neatinși de recesiune, și speră la vânzări record în acest an după lansarea, în februarie, a unei noi variante Seria 3. Cu toate acestea, germanilor nu le este greu să găsească automobile BMW la prețuri atractive.

Site-ul mobile.de prezintă zeci de oferte din Italia, precum un model BMW 316d, din generația actuală, scos la vânzare pentru 28.400 euro, cu 16% sub prețul de listă din Germania. Dealerii spun că unii clienți vin la negociere cu astfel de oferte din alte țări culese de pe site-uri.

BMW nu este singurul producător aflat în această situație. Tot pe mobile.de, un dealer de la Roma oferă un Mercedes-Benz C200 CDI cu transmisie automată, tapițerie din piele și jante din aliaj la 33.499 euro, cu 22% sun prețul de listă din Germania.

În acest context, reducerea medie de preț la achiziționarea unui automobil nou a crescut în Germania, în luna iulie, la 12% din prețul de listă, cel mai ridicat nivel din august 2010, potrivit revistei Autohaus PulsSchlag. Grupul italian Fiat a oferit cele mai mari reduceri în Germania, cu o medie de 14,7%, urmat de PSA Peugeot Citroen și Renault, cu 14,1% fiecare.

„Toată lumea aleargă după clienții care au mai rămas în Europa, iar toate mașinile care nu se vând în sud sunt trimise mai nou în Germania”, notează Arndt Ellighorst, analist la Credit Suisse.