Cum și-au împărțit averea fiii celui mai bogat om din Israel, de origine română. Decizia care l-a costat pe unul dintre ei 3 miliarde de dolari

Cum și-au împărțit averea fiii celui mai bogat om din Israel, de origine română. Decizia care l-a costat pe unul dintre ei 3 miliarde de dolari
Publicat: 07/01/2017, 10:54

Agenția de presă Bloomberg face într-o analiză o trecere în revistă a modului în care a ajuns să fie împărțită averea unuia dintre cei mai puternici magnați din Israel. Dintre cei doi fii ai acestuia, Eyal deține clădirea de birouri Willbrook din zona Otopeni, a fost proprietarul controversatei clădiri Cathedral Plaza și a investit în total peste 300 milioane euro în real estate în România.

Împărțirea uriașei averi a lui Sammy Ofer s-a făcut cât se poate de pașnic, după moartea lui în 2011. Practic, a fost ca la loterie, dar una cu doar două bilete, fiecare asigurând câștiguri de miliarde de dolari.

„Practic am tras fiecare un plic. Asta a fost tot. Simplu, fără nicio dramă”, povestește fratele mai tânăr, Idan, în vârstă de 61 de ani.

La fel au împărțit cei doi și tablourile Picasso și Van Gogh, precum și restul colecției de artă a tatălui lor. Celelalte active ale familiei, în real estate, acțiuni bancare, particopații în cea mai mare companiei din industria chimică din Israel, au fost împărțite în mod egal în funcție de implicarea anterioară a fiecărui frate în afaceri.

Eyal (66 de ani) a preluat pachetele de acțiuni la Mizrahi Tefahot Bank, la dezvoltatorul imobiliar Melisron Ltd și la operatorul de croaziere Royal Caribbean Cruises. Idan a preluat controlul celui mai mare holding public din Israel și a mai multor investiții în zona tehnologiei.

Ghinionul și apetitul diferit pentru risc au făcut însă ca evoluția averii celor doi frați să fie complet diferită. Pe de-o parte, Idan a fost afectat de scăderea prețurilor mărfurilor, de investiții neinspirate și situația tot mai dificilă de pe piața din Israel. Pe de altă parte, Eyal și-a crescut averea construind clădiri de birouri și hoteluri în SUA și Europa. În 2013, când procesul de divizare al averii a fost finalizat, fiecare din cei doi frați valorau peste șase miliarde de dolari. Între timp, averea lui Idan s-a redus la 3 miliarde de dolari, iar cea a fratelui său a crescut la 8,6 miliarde dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Citește în continuare pe Ziarul Financiar

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru cei care stau LA BLOC. Schimbarea pe care românii o cer de ani...
Permisul auto, tot mai greu de obținut. Intră în vigoare reguli draconice
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Forma Sistemului Solar s-a schimbat dramatic, au descoperit oamenii de știință
×