Cum sunt afectați clienții celei mai mari agenții de turism online din România intrată în insolvență. Anunțul făcut de patroni
„Clienții actuali nu sunt afectați în niciun fel, toate angajamente fiind onorate în condiții normale, iar următoarele rezervări, indiferent de produs, se vor plăti direct către furnizori, asigurându-se astfel serviciile clienților”, au transmis către ZF reprezentanții Paravion.
Reprezentanții companiei spun că anul trecut Paravion a avut un rulaj de 55 de milioane de euro, însă la Ministerul de Finanțe au raportat valoarea comisioanelor, respectiv 2 milioane de euro. În 2015, compania raporta drept cifră de afaceri la Ministerul de Finanțe valoarea rulajului (44 mil. euro) și nu valoarea comisioanelor. În 2016, agenția a avut pierderi de 1,4 milioane de lei (310.000 euro).