Prima pagină » Economic » Cursul a oscilat în jur de 4,4530 lei/euro

Cursul a oscilat în jur de 4,4530 lei/euro

Cursul a oscilat în jur de 4,4530 lei/euro
Cursul de schimb a fluctuat foarte ușor la începutul ședinței interbancare, în jur de 4,4530 lei/euro, foarte aproape de nivelurile de la finalul sesiunii precedente.

Cursul de schimb a fluctuat foarte ușor la începutul ședinței interbancare, în jur de 4,4530 lei/euro, foarte aproape de nivelurile de la finalul sesiunii precedente.

În jurul orei 10:30, cotațiile se situau la 4,4515 – 4,4535 lei/euro, nivel similar cu închiderea de miercuri.

Cursul de referință anunțat miercuri de Banca Națională a României (BNR) a scăzut nesemnificativ, cu 0,06 bani, la 4,4530 lei/euro.

În același timp, rata de referință leu/dolar a coborât cu 0,42 bani, la 3,2361 lei/dolar, și a atins cel mai redus nivel de după 30 octombrie, dată când dolarul a fost cotat la 3,2201 lei.

Cursul de schimb leu/franc elvețian a crescut ușor, pentru a doua zi consecutiv, și a ajuns la 3,6460 lei/franc, de la 3,6409 lei/franc în ședința de marți.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Dobânzile afișate joi dimieață de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se plasau în intervalul 0,9% – 1,4% pe an.

Dobânzile sunt în continuare mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric, și foarte aproape de dobânda la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 1% pe an.

Citește și