Prima pagină » Economic » Cursul a urcat peste 4,4700 lei/euro, ca urmare a instabilității politice

Cursul a urcat peste 4,4700 lei/euro, ca urmare a instabilității politice

Cursul a urcat peste 4,4700 lei/euro, ca urmare a instabilității politice
Cursul a urcat peste 4,4700 lei/euro în prima oră a ședinței, iar BNR a intervenit pentru a tempera deprecierea leului, pe fondul aversiunii la risc a jucătorilor străini, cauzată de instabilitatea politică din România după ce USL a schimbat marți președinții Senatului și Camerei Deputaților.

Cursul a urcat peste 4,4700 lei/euro în prima oră a ședinței, iar BNR a intervenit pentru a tempera deprecierea leului, pe fondul aversiunii la risc a jucătorilor străini, cauzată de instabilitatea politică din România după ce USL a schimbat marți președinții Senatului și Camerei Deputaților.

Primele tranzacții de miercuri au fost realizate la 4,4650 – 4,4670 lei/euro, cu mai mult de un ban peste ultimele cotații de marți, de 4,4534 – 4,4540 lei/euro.

Imediat după deschidere, unele ordine de cumpărare de euro din partea unor jucători de la Londra au ridicat cotațiile până la un maxim al primei ore de 4,4720 – 4,4730 lei/euro, potrivit dealerilor.

„Unii brokeri de la Londra au început să ia poziții pe deprecierea leului după tot ce s-a întâmplat ieri în mediul politic din România. Este clar că este instabilitate politică, iar după modul în care au fost înlăturați din funcții președinții Senatului și Camerei Deputaților s-a văzut clar că USL și celelalte partide care îi susțin nu respectă Costituția. Astfel de lucruri nu fac decât să crească aversiunea la risc a jucătorilor străini, care nu mai percep în aceste momente leul ca o monedă emergentă ci ca una cu grad ridicat de risc, iar singura poziție pe care o pot lua este să mizeze pe deprecierea leului”, a comentat un dealer.

Ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein, spunea marți că este „profund preocupat de orice încercare de amenințare a independenței instituțiilor democratice”, menționând că „manipularea sau amenințările” la adresa instituțiilor vor fi motiv de îngrijorare pentru Guvernul SUA.

După ce cursul a depășit nivelul de 4,4700 lei/euro în piață au fost plasate mai multe ordine de vânzare de euro din partea unor bănci locale, care au reușit să readucă rata de schimb ușor sub 4,47 lei/euro.

În jurul orei 10:00, euro era cotat la 4,4685 – 4,4705 lei, cu 1,51 – 1,65 bani sub închiderea de marți.

„Cel mai probabil BNR intervine din nou în piață prin vânzări indirecte de euro, pentru a tempera deprecierea leului. Este foarte posibil ca până la fixing (când BNR ia cotațiile din piață pentru a anunța cursul de referință – n.r.) cotațiile să stea sub 4,47 lei/euro și poate să coboare ușor, astfel încât cursul de referință să nu depășească maximul istoric (de 4,4662 lei/euro, atins pe 24 mai -n.r.). În a doua parte a zilei rămâne de văzut ce se va mai întâmpla, dacă BNR va continua să intervină pentru a apăra leul”, a menționat dealerul.

El a adăugat că momentan de instabilitatea politică nu a afectat cotațiile obligațiunilor și ale costurilor asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată, prin intermediul contractelor credit default swaps (CDS).

Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a crescut foarte ușor, de la 4,4496 lei/euro la 4,4505 lei/euro.

În același timp, paritatea oficială leu/franc elvețian a ajuns la de 3,7043 unități, după ce luni a fost la 3,7044 lei/franc.

Leul s-a depreciat în raport cu dolarul, astfel că rata de referință pentru dolar a avansat cu 1,39 bani, la 3,5347 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5208 lei/dolar.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

Băncile comerciale au afișat miercuri dimineață dobânzi de 5% – 5,5% pe an pentru depozitele cu scadența la o zi, apropiate de cele de marți, de 4,83% – 5,3% pe an.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?