Prima pagină » Economic » Cursul a urcat spre 4,61 lei/euro, într-o piață apatică

Cursul a urcat spre 4,61 lei/euro, într-o piață apatică

Cursul a urcat spre 4,61 lei/euro, într-o piață apatică
Cererea comercială de euro continuă să pună presiune pe cotațiile monedei naționale, care au urcat aproape de 4,61 lei/euro după prima oră de tranacționare de joi, însă volume de valută tranzacționată au fost foarte reduse, potrivit dealerilor.

În debut, euro era cotat la 4,6120 – 4,6140 lei, cu circa un ban peste nivelul de miercuri seară, de 4,5900 – 4,6040 lei/euro.

După prima oră de transfer schimburile se perfectau la 4,6070 – 4,6090 lei/euro, iar volumele erau reduse, potrivit dealerilor.

Referința BNR pentru euro a crescut miercuri cu 1,91 bani, la 4,5885 lei/euro, iar rata de schimb oficială pentru dolar a urcat cu 0,43 bani, la 3,7285 lei/dolar.

În sesiunea precedentă, referințele s-au plasat la 4,5694 lei/euro, respectiv 3,7242 lei/dolar.

Leul s-a depreciat miercuri și în fața francului, iar cursul a urcat cu 1,7 bani, de la 3,8040 lei/franc la 3,8210 lei/franc.

Moneda națională s-a apreciat puternic luni, după ce primele date de la referendumul de demitere a președintelui Băsescu au arătat că nu se va îndeplini cvorumul de 50% plus unu. Cei mai mulți jucători străini au ales să-și închidă din poziții, însă dealerii nu au exclus și o prezență discretă a BNR.

Ulterior, în ședințele de marți și miercuri, cererea comercială de euro a întors cotațiile pe creștere.

Dobânzile afișate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi au rămas în intervalul 4,75 – 5,25%.