Cursul a urcat ușor peste 4,62 lei/euro
Cursul de schimb a urcat ușor peste 4,6200 lei/euro la deschiderea ședinței interbancare de joi, dar apoi cotațiile s-au întors rapid sub acest nivel, într-o piață cu volume foarte reduse de tranzacționare.
Primele operațiuni au fost realizate la 4,6210 lei/euro, ușor peste nivelurile de miercuri de la ora 17:00, de 4,6135 – 4,6165 lei/euro.
Ulterior, cotațiile au revenit aproape de nivelurile de miercuri seara și la ora 10:10 euro era la 4,6165 – 4,6195 lei, iar cel mai recent nivel tranzacționat a fost la 4,6180 lei/euro.
„Volumele de tranzacționare sunt din nou foarte reduse, pentru că BNR nu mai intervine în piață, iar jucătorii străini nu mai iau poziții noi”, a afirmat un dealer.
După prima oră a ședinței de la București, zlotul și forintul erau în stagnare.
Referințele pentru euro și dolar publicate miercuri de BNR au coborât, la 4,6186 lei/euro, respectiv la 3,8040 lei/dolar, după trei maxime istorice consecutive.
În ședința de marți, cursurile au atins valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar. Astfel, referința BNR pentru euro a coborât miercuri cu 2,11 bani, iar cursul pentru dolar cu 3,03 bani.
Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii, cu 4,2% la nivelul referinței, doborând record după record. Sentimentul jucătorilor fiind puternic influențat de turbulențele politice din România, care au avut ecouri internaționale.
Leul a câștigat teren și în fața francului, referința coborând de la 3,8630 lei/franc la 3,8455 lei/franc. Cotația de marți reprezintă maximul din 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.
Dobânzile practicate joi dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi se situau la 5% – 5,5% pe an, aproape de nivelurile din ziua precedentă, de 4,76 – 5,24% pe an. Dobânzile continuă să încadreze rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.