Cursul BNR a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele 10 luni
BNR a publicat luni un curs de referință de 3,2315 lei/dolar, în scădere cu 0,95 bani.
Leul s-a întărit și față de francul elvețian, cursul BNR coborând la 3,6111 lei, față de 3,6160 lei/franc vineri. Francul a ajuns astfel la cel mai scăzut nivel începând din 2 decembrie 2013, când cursul a fost de 3,6007 lei/franc.
Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
Cu puțin timp înaintea orei 13:00, când BNR anunță cursul de referință, euro era cotat pe piața interbancară la 4,4095 – 4,4105 lei, în urcare ușoară față de nivelurile de la finele săptămânii trecute, de 4,4080 – 4,4095 lei/euro, potrivit dealerilor.
Volumele tranzacționate sunt reduse, în prima parte a zilei fiind efectuate numai 16 transferuri.
Cel mai redus curs la care au fost realizate tranzacții până la această oră a fost de 4,4080 lei/euro, iar maximul primei părți a zilei a fost de 4,4170 lei/euro.
În regiune, forintul se depreciază cu 0,22%, iar zlotul stagnează față de euro.
Ratele medii ale dobânzilor practicate luni dimineață de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat la 2,16% – 2,66% pe an, de la nivelurile de vineri, de 0,91% – 1,41% pe an, la începutul unei noi perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii stabilite de BNR.
Dobânzile continuă să fie mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, și mai ridicate decât dobânda practicată de banca centrală la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an.
Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au urcat luni dimineață la 2,14% – 2,64% pe an, de la 1,84% – 2,34% pe an.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a coborât la 2,73% pe an, față de 2,76% în ședința anterioară.