Cursul BNR se apropie de maximul din 2013
Moneda națională a continuat să se deprecieze în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință în creștere cu 1,57 bani, la 4,5447 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni și foarte aproape de maximul din 2013.
O rata de schimb superioară, de 4,5535 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 7 iunie. Acest nivel reprezintă si nivelul maxim al anului precedent.
Leul a început să scadă semnificativ încă de miercuri seara, traiectoria fiind influențată de declarațiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, după prima ședință a Consiliului de Administrație al băncii centrale pe probleme de politică monetară.
Isărescu a afirmat miercuri că moneda națională ar trebui să scadă după reducerea dobânzii și a rezervelor minime obligatorii la lei, precizând, totodată, că se teme că un astfel de scenariu s-ar putea să nu aibă loc, deși deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%. Guvernatorul BNR a calificat, totodată, variații de 5% ale leului drept „normale”.
„Credem că mișcarea (scăderea leului – n.r.) nu este susținută de o schimbare a sentimentului investitoilor față de activele locale, întrucât deprecierea de circa 1% de ieri a leului a avut loc pe fondul unor evoluții plate ale monedelor regionale (…) Ne menținem astfel perspectiva pozitivă asupra leului și credem că deprecierea recentă va fi corectată”, se arată într-o analiză ING Bank transmisă vineri.
În sesiunea de joi, rata de schimb a fost de 4,5290 lei/euro.
Leul a pierdut teren și față de dolarul american, rata de referință leu/dolar urcând la 3,3432 lei/dolar, atingând, astfel, cel mai ridicat nivel din 18 septembrie. La data menționată, cursul a fost de 3,3504 lei/dolar.
Totodată, cursul de referință leu/franc elvețian a crescut de la 3,6616 lei/franc la 3,6822 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
La deschiderea ședinței interbancare, euro a fost cotat la 4,5370 – 4,54 lei/euro, peste intervalul înregistrat joi seara, când schimburile s-au perfectat la 4,5300 – 4,5325 lei/euro.
Leul a continuat să se deprecize, iar la jumătatea zilei operațiunile s-au realizat la 4,5430 – 4,5440 lei/euro.
Dobânzile afișate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au rămas la 0,57 – 1,08% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 4% pe an, minim istoric.
Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.
Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadență la o săptămână se plasau la 0,7 – 1,2% pe an.
Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a scăzut de la 2,1% la 2,03% pe an.