Cursul de referință BNR a revenit sub 4,46 lei/euro, după 11 ședințe
Cursul de referință anunțat luni de Banca Națională a României a scăzut la 4,4594 lei/euro, după 11 ședințe în care rata oficială a fost peste nivelul de 4,4600 lei/euro, iar banca centrală a continuat să intervină indirect prin vânzare de euro pentru a susține aprecierea leului, potrivit dealerilor, informează Mediafax.
Rata de referință a urcat peste 4,4600 lei/euro în data de 24 mai, când a atins și nivelul maxim istoric, de 4,4662 lei/euro.
În ședința de luni leul a consemnat a șasea ședință consecutivă de apreciere, timp în care rata oficială anunțată de BNR a scăzut cu 0,58 bani, de la 4,4652 lei/euro. Astfel, leul s-a apreciat cu 0,13% în raport cu euro.
Paritatea anunță luni este cu 0,16 bani sub cursul de vineri, de 4,4610 lei/euro.
Leul s-a apreciat vizibil luni în raport cu dolarul, datorită întăririi euro în fața monedei americane. Astfel, paritatea oficială leu/dolar a coborât cu 2,83 bani, la 3,5451 unități, după ce vineri a fost de 3,5734 lei/dolar.
Pentru francul elvețian, rata de schimb anunțată de BNR a scăzut ușor, cu 0,12 bani, de la 3,7143 lei/franc la 3,7131 lei/franc.
Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.
Primele tranzacții pe cursul leu/euro au fost realizate la 4,4615 – 4,4620 lei/euro, cu 0,2 – 0,3 bani sub ultimele cotații de vineri, de 4,4635 -4,4650 lei/euro. Leul a urmat, astfel, linia monedelor statelor din regiune, în contextul aprecierii euro în raport cu dolarul, după ce Spania a obținut un ajutor pentru bănci de până la 100 miliarde euro.
Ulterior, paritatea a urcat ușor la 4,4620 – 4,4630 lei/euro, după care a început să scadă spre nivelul de 4,4600 lei/euro, în cadrul unor tranzacții cu volume reduse. După ora 12:30, cotațiile au coborât la 4,4595 – 4,4600 lei/euro.
„Se pare că BNR continuă să intervină ușor în piață pentru a arăta că sunt acolo, chiar dacă în ultimele zile volumele de tranzacționare au fost reduse, iar cursul s-a îndepărtat ușor de maximul istoric. Nu vinde volume mari de euro, însă vrea să arate că nu va accepta încercări speculative de creștere a cursului. Inclusiv din spread-ul redus al cotațiilor pe cerere și ofertă se poate vedea că este cineva care vinde constant euro, doar pentru a duce cursul în jos”, a afirmat un dealer.
În jurul orei 13:00, când BNR anunță cursul de referință, băncile cotau euro la 4,4600 – 4,4603 lei, cu 0,35 – 0,47 bani sub închiderea de vineri.
Potrivit dealerilor, cursul leu/euro nu a fost influențat de datele privind inflația. Rata anuală a inflației a coborât în mai la 1,79%, nou minim istoric, după ce creșterea prețurilor de consum față de aprilie a fost de 0,2%.
Băncile comerciale au afișat luni dimineață dobânzi de 4,89% – 5,38% pe an pentru plasamentele cu scadență la o zi, după ce vineri acestea au fost de 4,89% – 5,37% pe an. Dobânzile practicate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână sunt de 4,90% – 5,39% pe an, iar cele de vineri au fost de 4,91% – 5,39% pe an. Dobânzile încadrează astfel rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.