Cursul LEU/EURO a atins CEL MAI SCĂZUT NIVEL din ultimele DOUĂ LUNI

Publicat: 27 08. 2012, 13:14
Actualizat: 20 03. 2019, 17:32

Banca Națională a României (BNR) a publicat luni un curs de referință în scădere cu 1,52 bani, de 4,4667 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din ultimele opt săptămâni, leul recuperând cea mai mare parte din pierderea consemnată de la începutul lunii iulie din cauza tensiunilor politice, informează Mediafax.

O rată de schimb inferioară celei de luni a fost publicată de banca centrală la 3 iulie, de 4,4505 lei/euro.

Astfel, cotațiile leului au reveni aproape de nivelul înregistrat la începutul lunii iulie, înainte de declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu. În această perioadă, referința BNR a atins un maxim istoric de 4,6481 lei/euro.

În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4819 lei/euro.

Leul s-a apreciat și în raport cu dolarul, cursul de referință coborând cu 0,64 bani, de la 3,5739 lei/dolar la 3,5675 lei/dolar. Rata oficială pentru francul elvețian a scăzut de la 3,7323 lei/franc la 3,7190 lei/franc.

La deschdiere, euro era schimbat pentru 4,4700 – 4,4720 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii de vineri, când operațiunile se perfectau la 4,4710 – 4,4740 lei/euro.

În prima oră de transfer, cursul a atins un minim de 4,4590 lei/euro, după care a urcat treptat până la 4,47 lei/euro. La jumătatea sesiunii, cotațiile fluctuau în jurul nivelului de 4,4650 lei/euro.

Potrivit dealerilor, piața este apatică, în condițiile în care jucătorii de la Londra lipsesc de la tranzacționare, fiind zi liberă pentru industria financiară.

Dobânzile afișate de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) și atrase (ROBOR) cu scadența la o zi au coborât de la 5,46 – 5,96% la 5,23 – 5,73% pe an. În același timp, randamentele cu scadența la o săptămână se plasau la 5,23 – 5,73%, în scădere de la 5,47 – 5,97% pe an vineri.