Cursul leu/euro în creștere. La cât a ajuns moneda națională
Moneda națională s-a depreciat în prima sesiune interbancară din această săptămână, în linie cu regiunea, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință în creștere cu 2,71 bani, la 4,3877 lei/euro, informează Mediafax.
Banca centrală a publicat vineri un curs de referință în scădere, la 4,3606 lei/euro, aprecierea leului fiind sprijinită în principal de intrarea jucătorilor străini pe obligațiunile de stat vândute joi de Ministerul Finanțelor.
Pentru moneda americană, referința a urcat cu 1,43 bani, la 3,2625 lei/dolar, de la 3,2482 lei/dolar.
În același timp, referința pentru francul elvețian a de la 3,5162 lei/franc la 3,5227 lei/franc.
Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.
La deschidere, euro era schimbat la 4,3700 – 4,3725 lei, în creștere față de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când băncile cotau euro la 4,3640 – 4,3660 lei.
În prima parte a zilei, cursul a urcat treptat, spre 4,39 lei/euro.
Dobânzile pentru plasamentele cu scadență la o zi au urcat la 6,46 – 6,96%, de la 5,95 – 6,45% vineri, întrucât băncile au nevoie de fonduri pentru decontarea obligațiunilor pe zece ani cumpărate joi. Totodată, au crescut și randamentele la o săptămână, de la 5,51 – 6,01% la 5,89 – 6,39%.