Prima pagină » Economic » Cursul leu/euro scade luni

Cursul leu/euro scade luni

Cursul leu/euro scade luni
Cotațiile monedei naționale au rămas aproape de 4,42 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare, fără să fie influențate de anunțul BNR privind reducerea ratei de politică monetară la 4,5%, astfel că referința a coborât cu 1,58 bani, la 4,4201 lei/euro.

Cotațiile monedei naționale au rămas aproape de 4,42 lei/euro în prima parte a sesiunii interbancare, fără să fie influențate de anunțul BNR privind reducerea ratei de politică monetară la 4,5%, astfel că referința a coborât cu 1,58 bani, la 4,4201 lei/euro, informează Mediafax.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4359 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel din 17 iulie.

Leul a câștigat teren luni și în raport cu dolarul, rata de schimb coborând cu 2,87 bani, de la 3,3562 lei/dolar la 3,3275 lei/dolar.

Totodată, luni a scăzut ușor și cursul de referință leu/franc elvețian, de la 3,5815 lei/franc la 3,58 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Cotațiile monedei naționale au deschis aproape de 4,42 lei/euro și au rămas în jurul acestui nivel în prima jumătate a sesiunii interbancare locale, într-o piață liniștită, potrivit dealerilor.

Până la ora 13:00, schimburile s-au perfectat în intervalul 4,4175 – 4,4230 lei/euro, în scădere față de închiderea de vineri, când euro a fost schimbat pentru 4,4260 – 4,4280 lei.

Dealerii spun că piața nu a fost influențată de decizia Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) de reducere a ratei dobânzii de politică monetară, de la 5% la 4,5% pe an, mai mult decât se așteptau analiștii financiar bancari, care anticipau o scădere la 4,75%.

Dobânzile afișate luni de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au continuat să scadă ușor și au ajuns la 3,09 – 3,59% pe an, după ce vineri au fost de 3,32 – 4,82% pe an. Dobânzile pentru plasamentele la o săptămână au scăzut la 3,32 – 3,82% pe an, după ce vineri au fost de 3,48 – 3,98% pe an.

Citește și