Prima pagină » Economic » Cursul oficial leu/euro a atins cel mai redus nivel de la sfârșitul anului 2011

Cursul oficial leu/euro a atins cel mai redus nivel de la sfârșitul anului 2011

Cursul oficial leu/euro a atins cel mai redus nivel de la sfârșitul anului 2011
Moneda națională a continuat să se aprecieze în prima parte a sesiunii interbancare, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință de 4,3072 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din decembrie 2011

Moneda națională a continuat să se aprecieze în prima parte a sesiunii interbancare, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință de 4,3072 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel din decembrie 2011, scrie Mediafax.

O rată de schimb inferioară, de 4,2980 lei/euro, a fost publicată de banca centrală pe 29 decembrie 2011.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că aprecierea cursului de schimb este remarcabilă, în condițiile crizei din Cipru și a problemelor de la sucursala Bank of Cyprus, arătând că nu exclude aprecierea monedei în același timp cu creșterea exporturilor, așa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000.

Leul s-a apreciat cu 2,7% în raport cu euro de la începutul anului.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3352 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a anunțat un curs de 3,2816 lei/dolar, cu 1,07 bani mai redus față de cel de joi. Pentru francul elveția, rata de schimb a coborât la 3,52 lei/franc.

Cotațiile leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3100 – 4,3120 lei, în scădere față de joi, când băncile au schimbat euro pentru 4,3215 – 4,3225 lei.

În prima parte a sesiunii, cursul a coborât treptat spre 4,3050 lei/euro.

Dobânzile afișate vineri de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi se plasează la 4,12- 4,62% pe an, iar randamentele la o săptămână se situează la 3,98 – 4,48%.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?