Prima pagină » Economic » Cursul oficial leu/euro a sărit la maximul acestui an. Cum explică dealerii

Cursul oficial leu/euro a sărit la maximul acestui an. Cum explică dealerii

Cursul oficial leu/euro a sărit la maximul acestui an. Cum explică dealerii
Leul a scăzut în raport euro spre jumătatea sesiunii interbancare de miercuri, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 2,83 bani mai mare, de 4,4291 lei/euro, reprezentând nivelul maxin din acest an, potrivit Mediafax.

Leul s-a depreciat cu 0,6% față de euro, într-o singură zi, atingând nivelul minim al acestui an. Cursul oficial de schimb publicat miercuri de Banca Națională a României (BNR) a fost de 4,4291 lei/euro, cu 2,83 bani mai mare decât cel de marți.

Dealerii susțin că evoluția cursului leu/euro este în strânsă legătură cu tendințele din regiune, dar și cu decizia Rezervei Federale de a reduce programul de achiziții de obligațiuni menit să stimuleze economia. Practic, investitorii vând obligațiunile sau „bond-urile” românești, ceea ce crește cererea de valută și pune presiune pe leu, în special având în vedere că lichiditatea din piața valutară este redusă.

„Se iese de pe bonduri de la anunțul Fed. În regiune s-a văzut de două săptămâni. La noi s-a manifestat cu precădere în ultimele trei, patru zile. Dacă pe regiune există lichiditate, la noi este aproape inexistentă”, a expicat pentru gândul un dealer care a preferat să nu fie citat cu numele și funcția.

Investitorii sunt mai prudenți atunci când vine vorba despre bondurile din statele emergente, considerate mai riscante.

Guvernatorul Mugur Isărescu le-a solicitat în mod expres dealerilor să nu mai dea declarații presei pentru că sunt direct implicați în piața valutară și ar putea obține beneficii de pe urma lor.

Monedele din regiune, respectiv forintul ungar, coroana cehă și zlotul polonez s-au depreciat miercuri cu circa 0,25%, în timp ce leul s-a depreciat pe piața interbancară cu circa 0,7%.

„Acum (miercuri, în jurul orei 13:30 n.r.) se tranzacționează la 4,4310-4,4330 lei/euro”, a precizat dealerul.

În situația în care contextul global se menține, cursul ar putea ajunge în următoarea perioadă la 4,5 lei/euro, susține el.

Întrebat dacă Banca Națională a intervenit pentru a tempera deprecierea leului, dealerul a precizat că „este greu de spus. N-am simțit. Dacă au intervenit, au fost extrem de discreți”.

Citește și