Cursul oscila în jur de 4,4750 lei/euro luni dimineața, după ce vineri a atins un record de 4,5 lei/euro

Publicat: 28 05. 2012, 10:51

Cursul oscila în jur de 4,4750 lei/euro la începutul sesiunii de luni, în scădere față de vineri, când după închiderea sesiunii de la București paritatea a atins pe piețele externe un nou maxim istoric, de 4,5 lei/euro, potrivit dealerilor.

La începutul ședinței, euro era cotat la 4,4730 – 4,4750 lei, aproape de nivelul de la finele sesiunii locale de vineri, de 4,4730 – 4,4750 lei/euro. După închiderea sesiunii locale de vineri, cursul a continuat să urce și a atins un record de 4,5 lei/euro pe piețele externe.

Leul s-a apreciat ușor după primele transferuri de luni, la 4,4715 – 4,4730 unități față de euro, datorită sondajelor privind alegerile din Grecia.

Evoluția a fost în linie cu cea a valutelor din regiune, după ce moneda unică s-a apreciat puternic luni pe piețele asiatice, revenind de la minimele de vineri, datorită așteptărilor că Grecia nu va ieși din zona euro, cele mai recente sondaje indicând că alegerile din iunie vor fi câștigate de partidele care susțin măsurile de austeritate convenite cu UE și FMI.

Scăderea cotațiilor a fost însă temporară, cursul revenind însă pe creștere, iar în jurul orei 10:30, schimburile se perfectau la 4,4735- 4,4755 lei/euro. Potrivit dealerilor, volumele transferate erau reduse, iar banca centrală nu era prezentă în piață.

Cursul de referință publicată vineri de Banca Națională a României (BNR) a coborât la 4,4646 lei/euro, după ce joi a atins un maxim istoric, de 4,4662 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunțat de asemenea un curs în scădere, cu 0,46 bani, la 3,5492 lei/dolar, de la 3,5538 unități joi, când a atins cel mai ridicat nivel începând cu 30 iunie 2010.

Referința pentru franc a scăzut cu 0,41 bani, de la 3,7195 lei/franc la 3,7154 lei/franc. În sesiunea de joi cursul s-a plasat la cel mai înalt nivel începând cu 5 septembrie 2011.

Băncile comerciale practicau luni dimineață dobânzi de 4,75% – 5,25% pe an pentru plasamentele cu scadență la o zi, similare cu cele de vineri.