CURSUL rămâne SUB 4,54 LEI/EURO

Publicat: 10 08. 2012, 13:09
Actualizat: 20 03. 2019, 17:32

Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs de referință în creștere cu 0,34 bani, la 4,5396 lei/euro, după patru ședințe consecutive de scădere, perioadă în care leul a recuperat peste jumătate din deprecierea de la începutul lunii iulie, când au început tensiunile politice, informează Mediafax.

În sesiunea de joi, rata de schimb a fost de 4,5362 lei/euro, cel mai redus nivel începând cu 12 iulie, când euro a fost cotat la 4,5252 lei.

Pentru dolar rata de referință a crescut de asemenea, cu 2,34 bani, de la 3,6745 lei/dolar la 3,6984 lei/dolar, iar cursul pentru franc a urcat de la 3,7767 lei/franc la 3,7800 lei/franc.

Cotațiile monedei naționale au înregistrat oscilații reduse în prima oră de tranzacționare de vineri, aproape de 4,55 lei/euro, în timp ce valutele din regiune afișau scăderi în fața euro, după date negative din China.

În prima parte a zilei cursul a variat între un minim de 4,5420 lei/euro și un maxim de 4,55 lei/euro. În jurul orei 13:00 băncile afișau cotații de 4,5400 – 4,5420 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau la jumătatea zilei scăderi de până la 0,6%, din cauza datelor sub estimări privind comerțul din China, care subliniază încetinirea creșterii economice globale.

Băncile comerciale au afișat vineri dobânzi de 5,23 – 5,71% pe an pentru plasamentele cu scadență la o zi, ușor mai sus față de cele de joi , 5,14% – 5,62%. În același timp, dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au crescut de la 5,24% – 5,74% pe an la 5,29 – 5,76% pe an.