Prima pagină » Economic » CURSUL valutar a crescut la 4,47 LEI/EURO

CURSUL valutar a crescut la 4,47 LEI/EURO

CURSUL valutar a crescut la 4,47 LEI/EURO
Cotațiile monedei naționale au urcat spre 4,48 lei/euro spre jumătatea sesiunii interbancare, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință în creștere cu 0,51 bani, de 4,4792 lei/euro.

Cotațiile monedei naționale au urcat spre 4,48 lei/euro spre jumătatea sesiunii interbancare, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință în creștere cu 0,51 bani, de 4,4792 lei/euro, informează Mediafax.

În ședința de vineri, banca centrală a publicat un curs de 4,4741 lei/euro.

Cursul pentru moneda americană a coborât însă, cu 2,38 bani, de la 3,5287 lei/dolar la 3,5049 lei/dolar. În același timp, referința pentru francul elvețian a urcat de la 3,6879 lei/franc la 3,7011 lei/franc.

Primele schimburi ale zilei au fost realizate în intervalul 4,4700 – 4,4745 lei/euro, ușor mai jos față de nivelul de vineri seară, de 4,4765 – 4,4785 lei/euro.

În prima parte a zilei cursul a urcat ușor, iar la jumătatea zilei băncile cotau euro la 4,4785 – 4,4815 lei, însă nu s-au operat schimburi peste 4,48 lei/euro.

Dobânzile afișate luni dimineață de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) și atrase (ROBOR) cu scadența la o zi se plasau la 4,81 – 5,31%, de la 4,79 – 5,29% vineri. În același timp, randamentele cu scadența la o săptămână au stagnat la 4,94 – 5,44% pe an.

Citește și