Dacia anunță afacerea de peste 3,5 miliarde de euro. Profit impresionant și pentru economia României

Anual producția de Duster s-a clasat la circa 180.000 de unități, iar cu noul model estimările sunt ca volumele să treacă de 200.000 de unități anual. Mai mult, surse din cadrul Dacia spun că pentru prima dată în ultimii zece ani Grupul Renault ia în calcul creșterea capacității de producție a uzinei dincolo de pragul de 350.000 de unități pentru a face față cererilor pentru noul Duster dar și pentru celelalte modele din gama Dacia.

Acest lucru va pune o presiune imensă pe infrastructura rutieră și feroviară a României, în contextul în care numărul de kilometri de drum rapid ce trebuia des­chiși circulației anul acesta au scăzut de la 90 la 45, iar tre­nurile circulă cu o viteză medie similară cu a unei biciclete din cauza lipsei investițiilor. Prețul mediu al modelelor Duster va continua să crească odată ce noua generație vine încă de la început cu o nouă versiune de top, iar în premieră, un automobil Dacia va ajunge la peste 20.000 de euro cu TVA pe piața locală și chiar 22.000 de euro în Franța. Astfel, prețul mediu va crește de la circa 15.000 -16.000 de euro cu TVA în prezent, spre 18.000 de euro. „Estimăm că o treime din vânzările noului Duster la nivel european vor fi din versiunea de top Prestige. Am avut foarte multe cereri pentru climatizare automată spre exemplu.

Clienții cumpără Duster pentru că vor să economisească, iar ce economisesc, cheltuiesc pe echipamente”, explică Francois Mariotte, directorul de vânzări și marketing pentru marca Dacia în cadrul Grupului Renault. Versiunea de bază a Duster are misiunea doar de a atrage atenție asupra modelului, în timp ce vânzările acesteia sunt aproape inexistente deoarece extrem de puțini clienți cumpără în Europa un automobil nou fără aer condiționat.

În România prețul de pornire pentru noul Duster este de 12.350 de euro cu TVA, iar în versiunea de top, Prestige, Duster ajunge la 18.750 de euro cu motorizare diesel de 110 CP și tracțiune integrală. Cu toate opționalele, inclusiv cu tapițerie din piele naturală, acces pe bază de card, prețul ajunge la puțin peste 20.000 de euro. Uzina Dacia va fi în continuare singura ce va asambla modelul Duster sub sigla autohtonă pentru cele 44 de piețe, cât și pentru unele piețe unde va fi vândut începând de anul viitor sub sigla Renault precum Ucraina, Egipt sau țări din Orientul Mijlociu precum Israel.

Duster este considerat de francezi un automobil 100% românesc, fiind proiectat aproape integral în România în birourile Renault Technologie Roumanie din North Gate, din Pipera, în timp ce testele au fost realizate la Titu, în timp ce producția este realizată numai la Mioveni. Din 2004 Dacia a vândut în total 5 milioane de automobile, produse la Mioveni, Tanger și Casablanca. Dintre acestea, prima generație a Duster reprezintă 1,1 milioane de unități. Dacă se ia în calcul și modelul Renault Duster, vândut și produs în Rusia, India și America de Sud, atunci în total Duster a ajuns la un total de 2 milioane de unități. Pe piața locală Duster a înregistrat vânzări de peste 50.000 de unități din 2010 și până în acest an s-au vândut local 50.000 de unități – echivalentul a circa trei-patru luni de producție dintr-un singur an.

MAI MULTE PE ZIARUL FINANCIAR