Dacia Spring, REGINA mașinilor electrice în România. Piața are potențial, dar penuria de „pompe electrice” frânează achizițiile în domeniu

Publicat: 11 06. 2024, 20:42

This browser does not support the video element.

Numărul mașinilor electrice din țara noastră a crescut în ultimii ani, la fel ca în restul Europei. Peste 45.200 de mașini electrice rulează pe șoselele României. Din acestea, aproape 5000 au fost înmatriculate în primele patru luni din acest an, potrivit unei analize citate de Agerpres. Indexul de mobilitate realizat de platforma Electri Punct Co arată că în trei din cele patru luni din acest an, numărul mașinilor electrice înscrise în circulație a fost mai mare decât în luna similară din 2023.

Doar luna martie face excepție, când au fost înmatriculate 853 de vehicule electrice, față de 1137 în martie 2023. Datele citate arată că în prima lună din an vânzările au crescut cu 60% față de ianuarie 2023, urmată de un avans moderat de 17% în februarie.

Tesla, în urma Daciei

Luna martie a adus însă o scădere de 25% a înmatriculărilor, dar în luna aprilie piața mașinilor electrice a revenit pe creștere. E drept una modestă, de doar 1,7% față de aprilie 2023. În total, au fost înmatriculate 4962 de vehicule electrice în primele patru luni din an, dintre care 276 de vehicule comerciale ușoare.

Dacia Spring a rămas lider pe piață în România, cu 1489 de mașini înmatriculate în perioada menționată. Asta înseamnă 30% din totalul vehiculelor electrice înscrise în circulație în perioada ianuarie-aprilie.

Tesla ocupă locurile doi și trei în top. Model trei e principalul contracandidat pentru dacia spring, cu vânzări de 790 de unități, față de 435 în cazul model y. Reprezentanții platformei arată că, deși ritmul de creștere al pieței a încetinit în acest an, estimările sugerează că 2024 va fi primul an în care vor fi înmatriculate peste 20.000 de mașini electrice în România.

Penurie de „pompe” electrice

Din păcate, trendul mașinilor electrice este frânat de lipsa stațiilor de încărcare. Țara noastră stă însă prost la infrastructura de încărcare. Potrivit datelor Asociației Producătorilor de Automobile Europeni, România avea la sfârșitul anului trecut 2754 de stații de încărcare pentru mașinile electrice, adică doar 0,4% din totalul de peste 630.000 de stații din Uniunea Europeană. Suntem pe locul 11 la nivel european, dar toate celelalte țări din urma noastră sunt mici.

Asta ne trimite direct pe ultimul loc dacă raportăm numărul de stații la populație doar 0,1 puncte de încărcare la 1000 de locuitori.

Deși numărul stațiilor de încărcare din România a crescut anul trecut cu 66% suntem departe de liderii europeni. Țările de Jos, Franța și Germania au împreună peste 380.000 de puncte de încărcare, adică două treimi din toate punctele de încărcare din Europa, deși au 22% din suprafața Uniunii Europene.