Prima pagină » Economic » Dan Diaconescu a depus ofertă pentru privatizarea Oltchim

Dan Diaconescu a depus ofertă pentru privatizarea Oltchim

Dan Diaconescu a depus ofertă pentru privatizarea Oltchim
Tranzacția pe care ar putea să o FACĂ STATUL ROMÂN este una dintre cele mai mari din ultimii ani

Președintele PP-DD, Dan Diaconescu, a ajuns la sediul OPSPI, unde va depune o ofertă pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).

„Depun cea mai mare ofertă și sigur câștig”, a spus Diaconescu la intrarea în sediul MInisterului Economiei și Comerțului.

Anterior, Wojciech Zaremba, reprezentantul companiei PCC SE, înregistrată în Germania, a ajuns la sediul OPSPI pentru a depune oferta pentru preluarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).

Zaremba a intrat în sediul Ministerului Economiei fără să facă vreo declarație.

La finele lunii iunie, PCC SE a anunțat că acționează în mod concertat cu fondul de investiții Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, deținând împreună 31,3% din acțiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT).

PCC a depus ofertă de participare la privatizarea Oltchim și în primăvara acestui an, alături de alte trei companii.

Înainte reprezentanților PCC s-a aflat la sediul OPSPI pentru a depune ofertă la privatizarea Oltchim omul de afaceri Ștefan Vuza, care controlează grupul de firme Serviciile Comerciale Române (SCR).

Termenul limită pentru depunerea ofertelor de cumpărare a Oltchim este luni, 17 septembrie, ora 12:00. Ofertele cu prețul propus vor fi deschise marți, 18 septembrie, iar în aceeași zi va urma licitația cu strigare.

Până vineri caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim a fost cumpărat de 13 investitori.

În urmă cu două săptămâni Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acțiuni deținut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, și a creanțelor Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) și Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) se așteaptă să primească luni cel puțin trei oferte pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) și nu exclude o participare a unei mari companii din Rusia.
„Nu exclud, ba chiar îmi doresc să avem o ofertă de la o mare companie rusă, direct sau prin afiliați”, a declarat vineri șeful OPSPI, Remus Vulpescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein