„Noul indice nu garantează românilor că vor scădea ratele la bancă. Eu îi invit pe români și să decidă ei în cine au încredere, în Dragnea, Vâlcov, Teodorovici, care spun că vor scădea ratele la bancă sau să se uite la cifrele de pe piața interbancară, care arată că într-o lună pot scădea, într-o lună pot crește, depinde foarte mult de cine și cum guvernează această țară. Românii trebuie să înțeleagă că aceste evoluții din zona interbancară nu sunt evoluții lipsite de orice influență (…). Ele au cauze și produc efecte, cauzele sunt cum este guvernată țara, iar efectele se văd în creșterea costului, a riscurilor și implicit a costurilor bancare. Propaganda PSD-ALDE încearcă să găsească un țap ispășitor în zona bancară pentru faptul că au crescut ratele românilor la bancă și vor să facă vinovat pentru acest lucru sectorul bancar”, a afirmat Ionel Dancă, vineri, într-o conferință de presă.
Acesta a adăugat că noul indice este doar o nouă iluzie vândută românilor de către guvernarea PSD-ALDE.
„Propunerile de modificare ale Ordonanței 114, modificate, astăzi, în ședința de Guvern, sunt o nouă iluzie vândută românilor. Vorbim despre un nou indice de raportare a dobânzilor bancare care să fie luat în calcul la calculul ratelor bancare, care se va dovedi și de această dată o iluzie pentru românii care încă mai speră ca acest Guvern să revină la o politică stabilă și echilibrată care să reducă riscurile economice și ratele la bancă prin scăderea dobânzilor bancare”, a completat Dancă.
El a mai spus că a existat o directivă europeană privind protecția consumatorilor atunci când a fost introdus indicele ROBOR, care este cel mai stabil și predictibil instrument pentru cetățeni cu privire la costul creditelor bancare.
„Atunci când a fost introdus indicele ROBOR a fost o directivă europeană privind protecția consumatorilor și analiza a rezultat că indicele ROBOR este cel mai stabil si predictibil, tocmai pentru a oferi o persepectivă cetățenilor în ceea ce privește costul creditelor bancare. Mai mult decât atât, dacă este să analizăm ce se întâmplă cu ratele românilor la bancă de când guvernarea PSD-ALDE a început să legifereze și să administreze țara, adică din ianuarie 2017 până în prezent, o să vedem o creștere a ratelor bancare de peste 30%”, a explicat Dancă.
Liberalul a precizat că PSD-ALDE vor să găsească facă din sectorul bancar un „țap ispășitor” pentru creșterea ratelor bancare ale românilor.
„Aș vrea să mai adaug aici un element pentru că propaganda PSD-ALDE încearcă să găsească un țap ispășitor în zona bancară pentru faptul că au crescut ratele românilor la bancă și vor să facă vinovat pentru acest lucru, sectorul bancar. (…) Da, există, de exemplu o diferență deranjantă între nivelul dobânzilor la depozite și nivelul dobânzilor la credite. PNL susține reducerea acestei diferențe, însă această reducere se poate face prin creșterea intermedierii financiare, adică băncile să aibă mai multe credite și să își câștige banii din volum, din cât mai multă activitatea, față de situația de acum unde avem un nivel de intermediere bancar, unul dintre cele mai scăzute din Europa”, a conchis Ionel Dancă.
Reacția purtătorului de cuvânt al PNL vine după ce Guvernul a adoptat, vineri, proiectul pentru modificarea OUG 114/2018 fiscală, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici anunțând că prin schimbarea actului normativ nu vor mai exista discuții privind manipularea ROBOR.