Dăncilă afirmă că PNL nu susține înființarea unei fabrici Volkswagen în România: Voi vorbi cu Merkel – FOTO
„Noi am discutat despre acest proiect. Chiar ministrul Comerțului și anteprenoriatului a fost în Germania, a vorbit despre acest proiect, avem cele mai avantajoase condiții pentru o investiție în România, dar din păcate nu avem susținerea necesară. Grupul PPE a trimis o scrisoare prin care susține Bulgaria. Domnul Weber, care este liderul grupului PPE a trimis această scrisoare către Volsvahen, prin care susțin Bulgaria. Atunci mă întreb unde sunt PNL, ce a făcut domnul președintele Klaus Iohannis? Dânsul ne reprezintă în Consiliu, nu a putut discuta când a mers la Consiliu pentru a susține România? Nu a putut discuta cu liderul grupului PPE pentru a susține România?”, a spus Viorica Dăncilă, la DC News.
Premierul a afirmat că președintele Klaus Iohannis știa de existența acestei scrisori de la PPE către Volkswagen, însă nu a reacționat.
„Domnul Weber susține Bulgaria, în condițiile în care noi am venit cu propuneri mult mai avantajoase. Poate era justicat dacă Bulgaria avea propuneri mai bune din punct de vedere economic, al condițiilor oferite către Volsvagen. Condițiile noastre sunt mult mai bune, dar vedem că PPE de fapt susține Bulgaria. Este o scrisoare, PNL, membru în PPE susține acest lucru. Nu pot să cred că premierul a știut de această scrisoare, dar președintele nu. În mod normal, pe obiective importante pentru țară trebuie să existe consens și cooperare între Guvernul României, Administrația Prezidențială și Parlament. Este greu să am cu domnul președinte o discuție pe un asemenea obiectiv. Eu mă așteptam ca domnul președinte să aibă o deschidere foarte mare pentru că trebuie să primeze interesul de țară. La domnul președinte primează interesul personal”, a adăugat Dăncilă.
Șeful Executivului a anunțat că un ministru va merge din nou în Germania pentru a discuta cu liderii Volkswagen pentru înființarea acestei fabrici în România.
Totodată, Viorica Dăncilă a precizat că va încerca să vorbească telefonic cu Angela Merkel despre acest aspect.
„Eu voi încerca această convorbire telefonică cu doamna Merkel, voi face tot ce e posibil pentru a aduce această investiție în țara noastră. Dl președinte a spus că a vorbit cu doamna Ursula von der Leyen și a spus că nu contăm. Eu cred că nu îi face cinste. Iarăși dăm din casă. Eu încerc să inițiez această convorbire, dar dacă dl președinte a mers la Consiliu și a spus că nu mai contăm. Dânsul a spus că un premier desemnat e mai important decât unul interimar. Mi se pare imposibil. Cum să faci astfel de afirmație. Eu am să încerc să inițiez această discuție cu doamna Merkel. Se va duce și ministrul.
Poate nu e de acuzat Weber. Weber e un lider de grup, poate partea bulgară a vorbit”, a adăugat Dăncilă.
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a trimis o scrisoare către reprezentanții conducerii Comisiei Europene în care cere o investigație în cazul înființării unei fabrici Volkswagen în Turcia.
„Un membru al consiliului de producție auto Volkswagen Group a anunțat săptămâna trecută că compania finalizează un acord cu guvernul turc pentru construirea unei fabrici cu mai multe mărci în Manisa, lângă Izmir. Producția planificată care va începe în 2020 va fi exportată în țările Europei de Est.
O astfel de înțelegere ridică îngrijorări serioase cu privire la perturbarea concurenței în detrimentul UE – întrucât toate statele membre UE sunt obligate prin reguli stricte de concurență și ajutor de stat, în timp ce Turcia ar putea stabili ajutoare pentru producția care va fi exportată pe piața noastră europeană în dezavantajul țări precum Bulgaria.
Prin urmare, aș dori să solicit serviciilor Comisiei Europene să investigheze îndeaproape termenii și condițiile în care acest acord se impune și să ia măsurile necesare pentru a impune condiții de egalitate, pentru a insista asupra reciprocității în relațiile noastre comerciale și pentru a preveni nedreptatea concurența de la distrugerea locurilor de muncă în Europa”, se arată în scrisoarea transmisă de către Manfred Weber către conducerea Comisiei Europene.