Vicepremierul Daniel Chițoiu, a declarat, sâmbătă, că sumele de bani în plus necesare plății pensiilor militare au fost identificate în bugetele ministerelor de resort, el arătând că plata efectivă se va face de la 1 ianuarie 2014.
„Acum o lună am înaintat un punct de vedere al Guvernului către Parlament în care am spus că avem sumele de bani în bugetele ministerelor de resort, de linie, astfel încât să poată fi plătite aceste pensii începând cu 1 ianuarie anul viitor”, a spus Chițoiu.
Premierul Victor Ponta a declarat, în aprilie, că în anul 2013 Guvernul nu are sursa de finanțare pentru rezolvarea problemei pensiilor militare, el arătând că ministerele Apărării și de Interne caută ca din fondurile pe care le au deja la dispoziție să facă o realocare pentru acestea.
Guvernul a avizat favorabil proiectul legislativ privind plata pensiilor militare recalculate la nivelul din decembrie 2010, dar cu condiția ca legea să fie aplicată din ianuarie 2014.
Proiectul legislativ a fost depus în luna martie la Parlament de către mai mulți deputați și senatori, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobritoiu și Radu Stroe.
În forma depusă de Parlament, proiectul prevede că pensiile militare sau revizuite, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, să fie plătite totuși în cuantumul cuvenit pentru acea lună.
Actul normativ stabilește că plata în acest cuantum va fi efectuată începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare această lege.
Premierul Victor Ponta declara că Guvenul nu are în acest moment resurse pentru a acoperi suma de 8 milioane de lei lunar reprezentând pierderi ale militarilor la calcularea pensiilor, el arătând că această sumă ar putea fi găsită eventual din ajustări în bugetele de pensii ale ministerelor.
El afirmase anterior că așteaptă de la ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, o soluție în privința banilor pentru pensiile militarilor, după ce PNL a anunțat că nu mai e de acord cu taxarea salariilor bugetarilor de peste 4.000 lei, banii strânși astfel fiind necesari pentru aceste pensii.