Daniel Constantin a fost azi într-un hipermarket din Capitală, pentru a transmite un mesaj
Constantin a mers într-un magazin Kaufland din București.
„Eu vreau să vă mulțumesc că ați dovedit deschidere și transparență în ce faceți. Ați fost primul magazin care ne-a primit. Săptămâna viitoare, cred, o să mergem în toate magazinele. S-a creat așa un subiect, nu știu cât este de real sau ireal. Trebuie să transmitem mesajul foarte clar, pe care și Guvernul a vrut să-l transmită: odată cu reducerea prețului, trebuie să să beneficieze cetățenii. Prețul final, odată cu reducerea TVA, trebuie să scadă. Acesta este practic și mesajul pentru care eu am venit aici. Sigur că noi am lucrat foarte mult ca politicieni și nu putem interveni. Se pot găsi pârghii legislative așa încât cei care încearcă să profite de această situație o lună de zile până la 1 iunie să sufere apoi. Important e să existe un anagajment către cei care se află pe piață. Toate instituțiile statului vor fi mobilizate cu tot ce se întâmplă acum. E o măsură extraordinară care înseamnă un efort extraordinar. Sub acest aspect, avem o datorie foarte marie. Vă promit că vin peste două săptămâni să cumpăr aceleași produse de la aceiași producători.(…) Trebuie să existe o piață liberă, dar cred că trebuie să existe și un mesaj foarte clar”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii spunea miercuri că va renunța la vizita în țările arabe, programată pentru aceste zile, pentru a gestiona problema prețurilor din hipermarketuri și a cererilor de plată pentru fermieri.
Presa a relatat că mari lanțuri de magazine ar fi majorat prețurile la diferite alimente cu până la 30%, în ultimele două săptămâni, înainte de reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, programată începând cu luna iunie.
Constantin a mai spus că în prezent se desfășoară și campania de primire a cererilor de plată pe suprafață și că este foarte important ca cei un milion de fermieri care sunt așteptați să depună aceste cereri să transmită solicitările cât mai rapid.
În perioada 29 aprilie – 5 mai, premierul Victor Ponta face o vizită oficială în mai multe state din zona Golfului, respectiv în Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite, unde va fi însoțit de cinci senatori.