Datoria publică a Statelor Unite ale Americii a depășit PRAGUL de 35 de trilioane de dolari
Datoria publică a Statelor Unite ale Americii a depășit 35 de trilioane de dolari. Deși era de așteptat, situația ar putea afecta, în timp, piața și ratele dobânzilor, potrivit analiștilor XTB, companie de tranzacționare pe bursele internaționale.
Concret, nivelul datoriei nu este atât de important pe cât este relația cu PIB-ul. Reducerea datoriei de la nivelul actual va fi un demers foarte greu și poate reprezenta, în egală măsură, o amenințare pentru autoritățile care s-ar implica în rezolvarea acestei sarcini.
În termeni de raport datorie-PIB, nivelul este, de asemenea, foarte ridicat și depășește 120%. Chiar și așa, nu este cel mai mare din istorie. În anul 2020, acesta a fost mai ridicat, arată analiștii XTB.
Datoria publică ar putea atinge pragul de 55 trilioane de dolari
Începând cu anul 2008, se observă o accelerare clară a creșterii datoriei și, apoi, după 2020. În acest context, analiștii spun că, în cazul în care, nu se găsește o soluție, datoria va crește și mai repede în anii următori. Estimările sunt sumbre. Până în anul 2034, datoria ar putea depăși nivelul de 55 de trilioane de dolari.
Un deficit în creștere nu reprezintă o problemă foarte mare dacă moneda unei țări este dorită pe piață, așa cum este cazul dolarului american.
Cum va fi afectată piața?
În cazul în care tendința de devalorizare a dolarului continuă (băncile centrale cumpără din ce în ce mai mult aur pentru rezerve și încep să folosească alte monede), moneda americană ar putea pierde statutul de „refugiu sigur”, explică analiștii XTB.
Acum, piața nu este preocupată de datoria în creștere a SUA. Rezolvarea acestei situații va depinde în mare măsură de alegerea din noiembrie a noului președinte.
Deși Donald Trump a promis să reducă deficitul și să accelereze creșterea economică, politicile sale ar putea, totodată, să ducă la creșterea inflației. Acest efect, la rândul său, ar putea forța Fed să mențină ratele dobânzilor ridicate.
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume.
CITEȘTE ȘI: