De 20 de ani EURO, a doua cea mai folosită monedă din lume: amenințări și perspective

La data de 1 ianuarie 1999, 11 țări din Uniunea Europeană (UE) și-au fixat cursurile de schimb, au adoptat o politică monetară comună sub coordonarea Băncii Centrale Europene (BCE) și au lansat o monedă comună: euro. Pregătirile pentru trecerea la euro începuseră cu aproape un deceniu înainte, când, în decembrie 1991, a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht.

Inițial, euro a fost o monedă electronică utilizată pe piețele financiare și pentru efectuarea de plăți fără numerar. Bancnotele și monedele euro au intrat în circulație trei ani mai târziu. În 2002, 12 țări adoptaseră euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia (2001), Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Spania, care cumulau 302 milioane de cetățeni. În prezent, euro este moneda a 19 țări din UE, care cuprind peste 340 de milioane de cetățeni. Alte șapte țări au aderat ulterior: Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014) și Lituania (2015).

Astfel, euro este a doua cea mai folosită monedă din lume, după dolar. Doar între ianuarie 2000 și decembrie 2002, euro a avut un nivel mai scăzut față de dolar, iar de-atunci este considerat mai puternic decât moneda americană.

Danemarca folosește Mecanismul ratei de schimb II, încă din 1999, aceasta fiind antecamera zonei euro. Bulgaria s-a arătat interesată să adere la Mecanismul ratei de schimb II, deoarece trebuie să iasă din Consiliul Monetar care îi guvernează sistemul bancar. Astfel, monedele celor două țări, coroana daneză și leva, sunt legate de euro, fluctuând în funcție de acesta. Împreună cu acestea, alte aproape 60 de monede sunt legate de euro.

România plănuiește să adere la zona euro, iar un an inițial a fost anunțat de liderul PSD Liviu Dragnea la data de 10 martie 2018: anul 2024. Ulterior, o comisie care să pună la punct un plan și un calendar de aderare a funcționat între martie și noiembrie, dar rezultatele trase de aceasta nu au fost anunțate public încă.

Inițial, au fost tipărite circa 14 miliarde de bancnote și bătute 52 de miliarde de monede, dintre care circa 7,8 miliarde de bancnote și 40 de miliarde de monede au fost distribuite la începutul lunii ianuarie 2002 către 218.000 de bănci și oficii poștale, 2,8 milioane de puncte de vânzare. În paralel, majoritatea celor 9 miliarde de bancnote naționale și 107 miliarde de monede naționale aflate în circulație au fost retrase.

Ulterior, alte miliarde de bancnote au fost tipărite, în cele 11 tiparnițe dedicate, pentru a le înlocui pe cele distruse sau pentru a crește masa monetară. De exemplu, băncile centrale din Franța, Germania și Italia au tipărit 1,7 miliarde de bancnote de 50 de euro, anul trecut. La finele lunii noiembrie 2018, 21,8 miliarde de bancnote euro euro în circulație.

Povestea euro este marcată de un punct de cotitură: 26 iulie 2012. Pe fondul crizei economice, moneda era tot mai slăbită și se punea serios în discuție dispariția ei. În acea zi de vară, Mario Draghi, președintele BCE (noiembrie 2011 – noiembrie 2019), a ținut, la Londra, un discurs prin care se consideră că a salvat euro. Atunci a rostit cuvintele: „cu orice preț”, când a spus ce se va face pentru a salva euro. Până în prezent, cuvintele rostite de respectatul bancher italian, fost Guvernator al Băncii centrale a Italiei și ocupantul unor funcții de conducere la Banca Mondială și OECD, au fost suficiente, pentru ca moneda europeană să supraviețuiască.

Nu doar atât. BCE a început un program de achiziții de active și obligațiuni de miliarde de euro, pe care l-a închis în decembrie 2018, dar a anunțat că sumele obținute la maturitate vor fi reinvestite, în condițiile în care creșterea zonei euro este redusă, fiind mult sub a tuturor celorlalte țări care și-au revenit din criză.

„Axată pe teoria zonelor monetare optime (dezvoltată de laureatul Nobel în Economie, economistul canadian Robert Mundell) integrarea monetară europeană a reprezentat o decizie politică cu importante consecințe economice, politice și sociale, atât pentru țările membre, cât și pentru întreaga lume. Pe de o parte, procesul de integrare monetară europeană reprezintă un pas important spre moneda globală. După lansarea euro, sistemul monetar internațional s-a caracterizat prin flotarea liberă între cele trei zone monetare (dolar, euro și yuan). Pe de altă parte, integrarea monetară europeană poate fi privită ca o chintesență de elemente Jeffersoniene și Bismarckiene, în consolidarea idealului lui Churchill («Statele Unite ale Europei»)”, scrie Andrei Rădulescu, directorul departamentului de Analiză Macroeconomică al Băncii Transilvania (BT).

Din punct de vedere economic, euro a contribuit la consolidarea poziției blocului european în sfera globală, dar și la modificări importante ale mix-ului de politici economice implementat în țările membre (reducerea instrumentelor de politică monetară), a mai remarcat directorul din cadrul BT.

„Din analiza evoluțiilor macro-financiare din zona euro, din perioada 1999-2018 se evidențiază impactul Marii Recesiuni – testul structural cu care s-a confruntat regiunea, un șoc simetric cu implicații asimetrice. Pe de o parte, după incidența celei mai severe crize economico-financiare globale de după Al Doilea Război Mondial, zona euro a inițiat un proces de divergență economică față de Statele Unite. Această divergență a fost determinată de faptul că, în zona euro, Marea Recesiune a fost o criză în W, mai îndelungată și mai severă, dat fiind că Uniunea Monetară Europeană (n.red. – UME) nu a fost optimă și nu a devenit optimă între timp. De altfel, pentru ieșirea din valurile Marii Recesiuni, au fost necesare atât intervenția agresivă a Băncii Centrale Europene (care și-a îndeplinit rolul de împrumutător de ultimă instanță), dar și reconfigurarea arhitecturii în materie de guvernanță economică”, a explicat Rădulescu.

Astfel, ponderea PIB-ului zonei euro în PIB-ul global și-a intensificat tendința descendentă după 2009, spre un nivel de aproximativ 16% în prezent (minimul istoric), conform directorului de Analiză Macroeconomică al BT. Totodată, din această perspectivă, diferența față de SUA s-a adâncit în ultimii ani, situându-se la cel mai ridicat nivel de la începutul anilor 2000.

„De asemenea, decalajul de dezvoltare dintre SUA și zona euro s-a intensificat în ultimii ani, îndeosebi după incidența Marii Recesiuni. În prezent, PIB/locuitor în zona euro reprezintă sub 75% din nivelul SUA, nivel în zona minimelor istorice. Nu în ultimul rând, integrarea monetară europeană și incidența Marii Recesiuni au contribuit la migrația factorilor de producție dinspre periferie spre centru, atât la nivel de țări membre, cât și din perspectiva regională (Uniunea Europeană). Altfel spus, am asistat la un amplu proces de polarizare și la persistența asimetriilor în țările/ regiunile cele mai afectate de valurile Marii Recesiuni. Pe de altă parte, subliniem faptul că implementarea Noii Guvernanțe Economice Europene, începând cu 2012, a contribuit la convergența ciclurilor economice ale țărilor membre”, a detaliat Rădulescu.

Totodată, măsurile de politică economică implementate în ultimii ani au contribuit și la ameliorarea indicatorilor de integrare a piețelor financiare din regiune, conform reprezentantului BT.

„Cu toate acestea, rolul EURO ca monedă internațională s-a diminuat în ultimii ani, pe fondul impactului Marii Recesiuni, dar și al creșterii importanței YUAN-ului. În încheiere, subliniem faptul că zona euro se confruntă, în prezent, cu finalul ciclului economic post-criză, iar integrarea monetară europeană nu a fost definitivată – structura continuă să fie incompletă. În acest context, apreciem că, pe măsura incidenței unor noi șocuri, decidenții de politică economică din regiune vor reacționa cu noi măsuri de consolidare a arhitecturii Uniunii Monetare Europene”, a concluzionat Rădulescu.

Acesta nu este singurul macroeconomist sau bancher care se îndoiește de capacitatea monedei euro de a rezista viitoarelor șocuri.