Prima pagină » Economic » De astăzi intră în circulație bancnotele cu portretul regelui Marii Britanii, Charles al III-lea

De astăzi intră în circulație bancnotele cu portretul regelui Marii Britanii, Charles al III-lea

Primele bancnote cu portretul noului Rege al Marii Britanii, Charles al III-lea vor intra în circulație pe 5 iunie. Portretul suveranului britanic va apărea pe suport din poliester pe bancnotele în valoare de 5, 10, 20 şi 50 de lire sterline şi vor circula în paralel alături de cele care conţin portretul regretatei regine Elisabeta a II-a.

Regele o va înlocui pe mama sa doar pe banii uzați

Noi bancnote cu portretul regelui Charles al III-lea vor fi imprimate doar pentru a le înlocui pe cele care sunt uzate şi pentru a face faţă unei eventuale creşteri generale a cererii de bancnote, a precizat Banca Angliei.

Instituţia londoneză a precizat că această abordare este în conformitate cu recomandările Casei Regale şi are ca scop minimizarea impactului financiar şi de mediu generat de această schimbare.

Acest lucru înseamnă că noile bancnote cu portretul monarhul în vârstă de 75 de ani, cunoscut pentru campania sa în favoarea protejării mediului înconjurător, vor intra în circulaţie „în mod gradual”, a adăugat Banca Angliei.

Citește și: Regele Charles III, în premieră pe lira sterlină. Bancnotele cu efigia noului monarh intră pe piață în iunie

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum