Invitată la Gândul LIVE, fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, actualmente primvicepreședinte PNL, a declarat că premierul Victor Ponta încearcă, în opinia ei, să acrediteze ideea că există o colaborare și „o frăție” cu președintele Klaus Iohannis, „ceea ce nu este adevărat”.
„El este foarte simpatic. Nu și-a ieșit din pielea de copy-paste. A văzut că președintele Iohannis a obținut un acord, foarte important, nu numai pentru România, în ceea ce privește finanțarea armatei române (…) și s-a gândit el că dacă Iohannis președintele a obținut un asmenea pact, ia să ne jucăm de-a pactul din două motive. Primul, ca să ducă cumva în derizoriu înțelegerile pe care le obține președintele pe teme serioase, și doi, să se agațe de imaginea președintelui și a Opoziției și să spună >. Încearcă să acrediteze această idee că suntem într-o colaborare și o frăție care a existat, am pitit-o și a ieșit acum la suprafață. Ceea ce nu este adevărat”, a declarat Anca Boagiu la Gândul LIVE. În realitate, a continuat Boagiu, primul-ministru „vrea să ascundă neputința miniștrilor lui”.
Întrebată dacă, în opinia sa, PNL ar trebui să semneze un pact pentru Master Planul General de Transport, așa cum a solicitat premierul Ponta, fostul ministru al Transporturilor a fost categoric: „În forma actuală categoric nu. Master Planul nu e un document politic, Master Planul este un document care are foarte multă tehnicitate în el, în care se reflectă nevoile de dezvoltare economică, sursele de finanțare, și programarea proiectelor lui pe următorii 7 ani”.
Boagiu spune că, deocamdată, în PNL nu s-a luat o decizie finală legată de semnarea pactului pe Master Plan.
„Decizia finală (dacă PNL semnează sau nu Master Planul n.n.) nu a fost luată. Dar suntem o mulțime de oameni specializați în transporturi și este evident ca Master Planul trebuie să reflecte nevoile României nu ale unor baroni locali. Decizia va fi luată, în primul rând ar trebui să vedem Master Planul în forma lui finală, pentru că se modifică la televizor, sunt foarte multe bâlbe, se încurcă domnul ministru și cu hărțile în față. Și oricum, Master Planul lui Rus nu mai seamănă cu Master Planul lui Șova”, a declarat Anca Boagiu.
Fostul ministru al Transporturilor susține că ea a fost cea care a introdus, la acea vreme, Master Planul ca și o condiționalitate în acordul cu FMI.
„Eu l-am introdus în acordul cu FMI, deci nu mă puteți suspecta că nu îmi doresc un Master Plan. La momentul respectiv am cerut și expertiză din partea Băncii Mondiale. Nenoricirea face ca după ce a fost finalizat MP in forma sa tehnică a fost modificat politic”, a spus Boagiu, adăugând că miniștri precum Dragnea, Șova, Fenechiu și Silaghi „și-au trasat câte o autostradă, o străduță sau un drum expres”.
Master Planul pe Transport trebuie elaborat doar pe baza unui consens pe minimum zece ani între toate forțele politice, altfel nu are rost ca experții Ministerului Transporturilor să se apuce de treabă, deoarece va fi un eșec în lipsa garanțiilor pe termen lung, a afirmat săptămâna trecută premierul Victor Ponta.
El a precizat că documentul va trebui prezentat și președintelui țării, înainte de acordul politic.