În fiecare zi a anului trecut au fost montate, în medie, trei noi POS-uri, numărul lor ajungând la peste 126.000. Cu toate acestea, românii nu-și pot plăti în prezent taxele și impozitele la Fisc cu cardul, tranzacțiile de la Poștă se pot face doar cu bani în numerar, ratele la bancă trebuie achitate tot în cash, iar călătoriile cu trenul se pot plăti electronic numai în gările din marile orașe.
În prezent, o serie de taxe și impozite locale pot fi plătite online cu cardul sau la POS-urile instalate la ghișeele administrațiilor fiscale. Anul trecut, tranzacțiile efectuate cu cardul pentru plata taxele și impozitelor au înregistrat o creștere de 30%, atât ca număr, cât și ca valoare, ajungând la nivelul de 98 de milioane de euro, potrivit Visa Europe.
Un număr de 188 de primării au implementat sisteme de plată prin POS, tranzacții pentru care nu se percep comisioane.
„Un contract păgubos„
Poșta Română oferă, pe lângă serviciile clasice de expediere a corespondenței și a coletelor, posibilitatea plății contribuțiilor.
La Poștă pot fi plătite atât facturile la utilități (UPC, Digi TV, Atlas Telecom, Orange, Cosmote, Romtelecom, Electrica, GDF SUEZ Energy, Telemobil (Zapp), Eufonika, Avon și Vodafone), cât și taxele și impozitele, precum și ratele la bancă. Cu toate acestea, niciunul dintre cele circa 6.200 de oficii poștale nu este dotat cu POS-uri.
Reprezentanții Poștei spun că a existat o tentativă de a introduce plățile electronice însă aceasta s-a soldat cu pierderi de circa 5 milioane de euro.
„Parte din pierderile de peste 100 de milioane de euro înregistrate de Poșta Română între anii 2009-2011 au fost generate de un contract păgubos încheiat de conducerea din acea perioadă, contract ce avea ca obiect dotarea rețelei poștale cu POS-uri. Urmare a acestui contract Poșta Română a plătit penalități de 5 milioane de euro fără a se realiza dotarea necesară pentru efectuarea de plăți electronice în rețeaua poștală”, au explicat reprezentanții Poștei Române pentru gândul.
Având în vedere că peste 70% dintre cheltuielile companiei se duc pe salariile celor circa 32.400 de angajați, Poșta fiind unul dintre cel mai mare angajator din România, reprezentanții instituției susțin că o investiție în modernizarea oficiilor nu poate fi finanțată în prezent.
„Actuala conducere a companiei are ca obiect redresarea financiară și modernizarea serviciilor puse la dispoziția clienților. În momentul în care situația financiară a Companiei Naționale Poșta Română va permite realizarea de investiții, clienții companiei vor putea să beneficieze de facilități moderne, printre care și plata cu card bancar”, au adaugat ei.
Câte gări sunt dotate cu POS-uri
În prezent, există 97 de gări și agenții de voiaj dotate cu POS-uri, puse la dispoziție de către bănci, fără costuri suplimentare pentru CFR Călători, au precizat pentru gândul reprezentanții CFR Călători.
„În prezent, 97 de unități sunt dotate cu echipamente POS de plată cu card bancar, ceea ce reprezintă circa 35% din totalul unităților în care se asigură emiterea electronică a legitimațiilor de călătorie (278 de unități cu emitere electronică)”, au arătat reprezentanții CFR Călători. Prin unități dotate cu echipamente POS se înțeleg atât gările cât și agențiile de voiaj din teritoriu.
Valoarea încasărilor prin plata cu cardul a fost, în 2012, de circa 19,5 milioane de lei, circa 4,5% din totalul sumelor încasate efectiv prin sistemul de emitere electronică a legitimațiilor de călătorie.
Sistemul introdus în Gara de Nord a creat confuzie în rândul călătorilor și a trebuit schimbat la scurt timp după deoarece procedeul prin care se efectua plata electronică era prea complicat.
Mai exact, clienții care doreau să plătească legitimația cu cardul aveau la dispoziție un singur ghișeu cu cititor de carduri, respectiv cel pentru rutele internaționale. Acolo trebuia prezentat un bon de mână cu suma de plată, bon pe care îl primeau de la ghișeele unde se eliberau bilete pentru călătoriile interne. Pe baza bonului, operatorul de la ghișeul internațional procesa plata, iar călătorul era nevoit să se întoarce cu chitanța la ghișeul de unde primise bonul de mână, de unde i se elibera într-un final biletul.
Un alt sistem implementat de transportatorul de stat de călători a fost cel al automatelor de bilete. În prezent există un număr de 12 astfel de automate, amplasate în 8 stații mari:
– Stația București Nord – 3 automate
– Stația Constanța – 1 automat
– Stația Ploiești Sud – 1 automat
– Stația Brașov – 2 automate
– Stația Predeal – 1 automat
– Stația Iași – 1 automat
– Stația Cluj – 2 automate
– Stația Timișoara Nord – 1 automat
„Realizările din anul 2012 față de rezultatele obținute în anul 2011, indică o creștere cu circa 42% a veniturilor realizate din vânzarile efectuate la automatele de bilete și de circa 8% a numărului de călători deserviți”, au precizat reprezentanții CFR Călători pentru gândul.
O altă modalitate de a plăti biletul de tren este aplicația online lansată de CFR călători.
„Din evoluția încasărilor prin acest serviciu, rezultă că aplicația online se bucura de un real succes în rândul clienților. De la implementarea serviciului și până în prezent, încasările medii zilnice au crescut în permanență. Astfel, în anul 2010, încasarile pe zi se ridicau la nivelul de circa 2.400 lei; în anul 2011 la 8.900 lei; iar în anul 2012 la 14.850 lei pe zi”, ne-au comunicat reprezentanții companiei.
De ce nu pot fi plătite cu cardul ratele la bănci
Băncile din România sunt constrânse din punct de vedere juridic să efectueze plăți cu cardul. Astfel, ratele la bancă nu pot fi achitate cu ajutorul POS-ului deoarece instituția nu are ca activitate legală comerțul, prin urmare, în bilanțurile sale nu pot figura din punct de vedere legal astfel de plăți.
„Băncile funcționează conform unui cadru legal diferit de cel aplicabil comercianților. Deoarece nu au ca obiect de activitate comerțul, băncile nu pot accepta plăți așa cum o fac comercianții din piață. Prin urmare, la terminalele POS instalate în unitățile băncilor pot fi realizate doar anumite tipuri de tranzacții, cum ar fi cele către unele instituții publice. Atunci când se face o
Fiind nevoit să-și plătească ratele în numerar, clienții băncilor pierd o anumită sumă din banii retrași pentru plata comisionului.
Cu câteva excepții, majoritatea băncilor din România percep un comision de retragere de numerar între 0,2 și 0,3% din sumă, în situația în care banii sunt scoși de la un ATM al băncii de la care a fost emis cardul. În situația în care clientul alege un bancomat al unei alte instituții de credit, comisionul este, în medie, de 0,5% din suma retrasă, plus o sumă fixă de 3 lei.
Fiscul promite posibilitatea plății prin toate instrumentele bancare până în 2017
Serviciile electronice oferite de Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) vor fi extinse, astfel încât contribuabilii să-și poată depune majoritatea declarațiilor online până în 2017. Totodată, Fiscul promite implementarea unor sisteme de plăți prin POS sau online banking, potrivit strategiei publicate la sfârșitul săptămânii.
„Vor fi create condițiile tehnice și procedurale pentru plata obligațiilor fiscale prin toate instrumentele bancare”, se arată în document.
Unul dintre obiectivele asumate de Fisc este „creșterea gradului de declarare electronică la distanță până la 98% din totalul declarațiilor primite pentru persoanele juridice, pentru declarațiile care se pot depune prin acest sistem”, potrivit documentului citat.
Cât de mult s-au obișnuit românii cu plățile electronice
În luna martie s-au efectuat tranzacții în valoare de 35,6 milioane de lei prin POS-uri.
La nivelul lunii martie, numărul cardurilor valide, în circulație în România, era de peste 13,6 milioane, în creștere cu 3,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul cardurilor active era de circa 11,2 milioane, cu 4,6% mai mult decât în martie 2012, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Totodată, numărul ATM-urilor din țară era de circa 10.900, în scădere cu 0,1% față de primul trimestru al anului trecut. De la bancomatele din țară au fost retrase în jur de 26,4 miliarde de lei până la finele primului trimestru, în creștere cu 10,6% față de martie 2012.
În același interval de timp, numărul de POS-uri, dispozitivele folosite de comercianți pentru procesarea plăților cu cardul, a crescut cu circa două procente, ajungând la peste 124.800, în scădere însă față de sfârșitul anului trecut când existau circa 126.200 de astfel de dispozitive, potrivit datelor oficiale.
Valoarea tranzacțiilor procesate prin POS-uri a ajuns la circa 4,2 miliarde de lei, cu 11,9% mai mult decât în martie 2012.
Evoluția acestor tranzacții a fost ceva mai bună decât cea a retragerilor de numerar de la bancomate, semn că românii încep să folosească tot mai des cardul ca instrument de plată.
Chiar și așa, sumele totale plătite cu cardul sunt de șase ori mai mari decât valoarea totală a retragerilor din bancomate, reiese din datele oficiale.