De ce reduceri pot beneficia românii de sărbători la călătoria cu trenul
CFR a suplimentat, în perioada 22 decembrie 2012 – 3 ianuarie 2013, numărul de vagoane la o serie de trenuri InterRegio, pe rutele unde vor călători cei mai mulți români, mai exact cele care au ca punct de plecarea Capitala și se îndreaptă către unele dintre orașele mari din țară, precum Craiova, Brașov, Timișoara sau Satu Mare.
Vor fi suplimentate și vagoanele de tip cușetă și de dormit, potrivit unui comunicat al CFR Călători remis gândul.
În aceeași perioadă de timp, casele de bilete aflate în gări vor fi deschise după programul normal. Majoritatea agențiilor de voiaj vor fi închise doar în zilele de 25 – 26 decembrie și în primele două zile ale anului viitor.
Românii vor putea beneficia, de asemenea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de reduceri și de oferte speciale la călătoria cu trenul.
Lista reducerilor CFR Călători:
– pe rute între Sinaia – Brașov și retur cu trenurile InterRegio – 31% și 56%
– între stațiile Brăila – Galați- Oradea – Satu Mare, Dej Călători – Baia Mare, Oradea – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Târgu Mureș, la trenurile IR și IC – reducerile cuprinse între 30 – 45% la clasa I și 30 – 50% la clasa a II-a
– cei care dețin abonamente valabile la trenurile Regio pot să călătorească, fără să plătesacă suplimentar, cu trenuri InterRegio pe rutele: Orăștie – Alba Iulia, Teiuș – Șibot, Beia – Mediaș, Războieni – Alba Iulia.
Cei care vor călătorii cu Trenurile Zăpezii vor obține și ei reduceri începând cu prima zi a anului viitor și până pe data de 28 februarie. Biletele pentru aceste trenuri vor putea fi achiziționate din stațiile CFR, de la agențiile de voiaj ale CFR, online sau de la automatele de vânzare a biletelor.
Călătorii care vor alege aceste trenuri vor obține, indiferent de vârstă, reduceri astfel:
– 25% de luni până joi, pentru cei care circulă cu trenuri pe rută directă, la clasa II și au ca punct de plecare/destinație o stație de pe ruta Sinaia-Brașov.
– 25% de luni până joi, pentru cei care au ca stație de plecare, dar și pentru cei care au ca destinație Vatra Dornei și Piatra Neamț.