De unde vine Crăciunița care intră în casele românilor de Sărbători
Crăciunița sau Steaua Crăciunului a devenit în ultimii ani un simbol al Sărbătorilor de iarnă și pentru români. Fie că le oferă cadou, fie că aleg să-și împodobească locuințele cu ele, românii cumpără în această perioadă zeci de mii de astfel de flori. Proprietarii de sere care au simțit potențialul acestei afaceri, dar mai ales florăriile și lanțurile de hipermarketuri și magazinele de bricolaj profită acum din plin. O crăciuniță pleacă din seră la prețul 12-15 de lei și este vândută în florării și în marile magazine cu 25-30 de lei.
Afacere cu crăciunițe într-o localitate prahoveană
În Gherghița, prahoveanul Cătălin Dumitrache a transformat pasiunea pentru flori într-o mică afacere de familie. Are trei sere, iar ideea de a cultiva crăciunițe i-a venit acum patru ani. La început a fost reticent pentru că aceste plante sunt mai „pretențioase” și pot da bătăi de cap florarilor. Acesta este și motivul pentru care nu foarte mulți se încumetă să le cultive.
„Noi în primul an am avut undeva la 700 de bucăți, pe urmă în al doilea an nu am mai făcut pentru că ni s-a părut că este cam greu, iar apoi în al treilea și în al patrulea an am făcut mai multe”, a declarat pentru gândul Călin Dumitrache.
FOTO: floriinghiveci.wordpress.com – serele de flori de la Gherghița
Anul acesta în serele sale, unde se lucrează în familie, au crescut peste 4.000 de Crăciunițe, în momentul de față 75% din ele fiind vândute deja și trimise în piețe și în florării din București, Buzău, Prahova, Călărași și Târgoviște.
„Nu vreau să fac mai multe deocamdată. Este vorba printre altele de spațiu. Trebuie să fac mai multe culturi și nu pot să umplu totul cu crăciunițe și să zic pe urmă din ianuarie că mă apuc de alte produse pentru că este târziu”, explică prahoveanul.
Prețul en-gros al unui ghiveci cu Steaua Crăciunului crescută la Gherghița pornește de la 15 lei și poate ajunge până la 30 de lei, în funcție de mărimea acestuia și de cât de dezvoltată este planta. Cu 15 lei poate fi cumpărată o plantă cu o înălțime de 50 – 55 de centimetri, cele de 25 – 30 de lei având un ghiveci mai mare și fiind dezvoltate aproape dublu.
FOTO: floriinghiveci.wordpress.com – serele de flori de la Gherghița
Dumitrache spune că în momentul de față nu se pune problema realizării unui profit de pe urma acestor plante de sezon, banii fiind folosiți pentru modernizarea serelor unde în restul anului cresc mușcate, petunii, sporul casei, regina nopții, panseluțe și flori de piatră. „Nu e chiar așa de simplu, am luat un ghiveci cu flori și într-un an m-am îmbogățit. Sunt investiții mari”, susține florarul.
Florăriile băcăuane cu seră de crăciunițe
Circa 2.000 de ghivece cu Steaua Crăciunului au crescut și în sera lui Ion Tiron, din județul Bacău. Plantele au ajuns în cele două florării pe care acesta le deține în Piatra Onești și în Târgu Ocna, dar și pe rafturile mai multor magazine din Adjud, Bacău și Iași.
Bărbatul a pus bazele afacerii pe care o conduce astăzi în urmă cu 15 ani, iar în urmă cu opt ani a amenajat și sera pentru flori. De patru ani, Tiron a început să cultive aici crăciunițe, inițial acesta începând cu 500 – 600 de bucăți.
FOTO: gardeniaonesti.ro – sera din Bacău unde se cultivă crăciunițe
„La început, când le-am văzut la distribuitorii noștri, nu am fost foarte încrezător. Am luat două-trei și le-am încercat pe piață. Cu timpul le-au înțeles și românii noștri și le-au plăcut”, a declarat Tiron pentru gândul. El a explicat că, din cauza influențelor din vest, Steaua Crăciunului a luat cu timpul locul plantei Schlumbergera, cu flori asemănătoare clopoțeilor, de culoare cyclam, cunoscută ca Nu mă deranja, pentru că nu trebuie să îi schimbi locul fiind extrem de sensibilă, și care înflorește în preajma Crăciunului. .
FOTO: gardeniaonesti.ro – sera din Bacău unde se cultivă crăciunițe
Băcăuanul este dezamăgit de vânzările de crăciunițe de anul acesta și se teme că va rămâne cu ghivece în sera de care se ocupă alături de doi angajați. Cel mai probabil, anul viitor va cultiva mai puține.
Prețul en-gros al crăciunițelor din Bacău este de 12 lei pe ghiveci. În florăriile proprii, Tiron vinde florile cu 20 – 25 de lei pe ghiveci, în funcție de gradul de dezvoltare a plantelor. În scurt timp, în sera sa locul crăciunițelor va fi luat de zambile, mușcate, primula și de flori de cyclamen special cultivate pentru lunile de primăvară.
Steaua Crăciunului, cultura preferată a unei familii arădene de florari
O familie din Arad cultivă de patru generații plante decorative. De aproape zece ani Ladislau și Angelica Palasthy cultivă și crăciunițe, flori pe care le-au văzut pentru prima oară în Germania.
„La început aveam solarii improvizate, dar după vreo trei ani am decis să facem o afacere de familie din asta și am investit banii din două case vândute pentru a construi o seră modernă, cu instalații automatizate”, a declarat Angelica Palasthy pentru Mediafax.
FOTO: mediafax.ro – sera de la Arad unde se cultivă crăciunițe
„Sunt mai multe culturi pe care le-am fi putut alege pentru iarnă, dar am preferat crăciunițele pentru că ele ne dau o satisfacție suplimentară. Sunt foarte frumoase, iar când te uiți la ele simți că se apropie cele mai așteptate sărbători din an. Nu poți să nu zâmbești când le vezi într-o încăpere”, a mai spus ea.
Anul acesta au crescut în sera arădenilor de 4.000 de metri pătrați, din butași aduși din Olanda, circa 10.000 de astfel de flori. De aici ele au fost livrate către florării și magazine din întreaga țară.
FOTO: mediafax.ro – sera de la Arad unde se cultivă crăciunițe
Steaua Crăciunului se vinde la Arad cu un preț de 10 lei pe ghiveci, dar ajunge să fie cumpărată de pe rafturile magazinelor chiar și cu 30 de lei.