Prima pagină » Economic » Decizia care poate arunca România în criză. Situația seamănă izbitor cu cea din 2008, anul dinaintea prăbușirii. Analiză ZF

Decizia care poate arunca România în criză. Situația seamănă izbitor cu cea din 2008, anul dinaintea prăbușirii. Analiză ZF

Decizia care poate arunca România în criză. Situația seamănă izbitor cu cea din 2008, anul dinaintea prăbușirii. Analiză ZF
Comisiile de specialitate ale Parlamentului au decis majorări substanțiale de salarii în domeniul medical și în educație, deși salariile au crescut în aceste sectoare în medie cu 30% în ultimul an.

Impactul bugetar anunțat de ministreul finanțelor este de 4,8 miliarde de lei, dar econo­miștii cred că el va fi mult mai mare. Potrivit acestora, majo­ra­rea nu va avea influență asupra bugetului pe 2016, dar va face un an 2017 extrem de dificil, în condițiile în care cheltuielile sunt deja la limită.

„Impactul pentru 2017 este unul major. Repetăm greșelile din 2008, când felul în care s-a acționat – un de­fi­cit bugetar de 5,5% din PIB, la o creș­tere economică de peste 8% – a fost ex­pre­sia unei iresponsabilități totale”, co­men­tează economistul Ionuț Dumitru.

Economistul Aurelian Dochia adaugă: „O să tragem ponoasele mai târziu, poate nu chiar ca în 2008 – 2009, pentru că nu suntem într-o conjunctură de criză. Însă riscurile sunt evidente. 2017 va fi un an cu multe semne de întrebare: este improbabil că vom mai avea o creștere economică de 5% ca în 2016, la care se adaugă toate presiunile pe buget decise în acest an. Este posibil ca peisajul favorabil să se schimbe ca urmare a depășirii deficitului bugetar de 3% din PIB, prin urmare ratele de dobândă să se modifice, iar ratingul de țară să fie pus sub semnul întrebării”.

Parlamentul face majorări de salarii în pofida legii responsabilității fiscal-bugetare (69/2010) care spune: „Nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituția Ro­mâniei, re­publicată, care conduc la creșterea cheltuie­lilor de personal sau a pensiilor în sec­torul bugetar”. Le­gea a fost ela­borată tocmai pentru a preîn­tâmpina exce­sul din anii electo­rali 2008 – 2009. Însă încăl­ca­rea le­gilor se poate re­zol­va ușor, printr-o singură sintagmă: „Prin derogare de la legea X”.

De ce econo­miștii au o senzație de deja-vu în fața deciziei Parla­mentului din aceste zile? În campania electorală din 2008 (alegeri legislative) și apoi în cea din 2009 (alegeri prezi­dențiale) s-au întâmplat lucruri care au devenit în timp exemple de neadecvare. Pe fondul campaniei electorale, chel­tuielile de personal ale bugetului consolidat au crescut cu 72% într-un singur an, de la 25 de miliarde de lei în 2007 la 42 de miliarde în 2008. Efectul legilor de majorare a cheltuielilor adop­tate în 2008 s-a răsfrânt și asupra anului 2009. Astfel, cheltuielile buge­tului cu sala­riile au crescut în 2009 cu încă aproa­pe 4 miliarde de lei, comparativ cu anul precedent, până la 46,7 miliar­de de lei, în total o creștere cu 87% față de 2007. Nu există date certe care să arate cât a fost influențat cursul de această inundație de bani. A existat un „mix”, spune economistul Ionuț Dumitru, între conjunctura internațio­nală gravă și politicile proaste luate de guvern.

Cert este că din septembrie 2008 pâ­nă în decembrie 2008, leul și-a a pier­dut 7% din valoare, de la 3,62 lei/euro în septembrie până la 3,91 lei/euro în decembrie. Până în de­cem­brie 2009, când s-au încheiat alegerile prezi­dențiale, față de toamna lui 2008, când partidele au intrat în forță în ale­geri, leul a pierdut 16,5% în fața euro.

În acea perioadă, deficitul bugetar (ESA) s-a dublat de la 2,8% în 2007 la 5,5% în 2008, pentru a face încă un salt spectaculos în 2009, până la 9,5% din PIB, pe fondul crizei.

Citește în continuare pe Ziarul Financiar 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?