Prima pagină » Economic » Decizia radicală luată de Deutsche Bank pentru împiedica o nouă criză financiară

Decizia radicală luată de Deutsche Bank pentru împiedica o nouă criză financiară

Decizia radicală luată de Deutsche Bank pentru împiedica o nouă criză financiară
Deutsche Bank a înghețat angajările la nivel global în condițiile în care John Cryan, CEO-ul băncii, vrea să facă reduceri de costuri și să crească încrederea investitorilor, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Într-un mesaj către șefii de divizii, creditorul din Frankfurt a spus că angajările vor fi sistate imediat, măsura fiind implementată la nivelul întregului grup.

Cryan, în vârstă de 55 de ani, încearcă să oprească prăbușirea acțiunilor băncii, după ce compania a pierdut aproape jumătate din valoarea de piață de la începutul anului, în condițiile îngrijorărilor legate de costurile legale.

Compania a fost pusă în dificulutate după amenda record primită în SUA, de 14 miliarde de dolari. Deși acțiunile băncii au crescut pe baza speculațiilor că un acord ar fi fost încheiat între bancă și justiția din SUA pentru o sumă aproape de jumătate din valoarea amenzii, vestea că șeful băncii nu a avut succes în cadrul negocierilor a dus la revenirea pe scădere.

Cryan a suspendat plata dividendelor, acordarea bonusurilor pentru executivii de top și a tăiat activele riscante, în timp ce a eliminat și aproximativ 9.000 de job-uri.

Acțiunile băncii au scăzut cu 2,5% , la 12,04 euro în Frankfurt.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme