Decizia senatorilor în ceea ce privește programul IMM Leasing. Cîțu a suplimentat bugetul acestuia cu 1,5 miliarde lei
Vineri, 21 august 2020, Senatul României a respins în plen, în calitate de primă Cameră sesizată, OUG 118/2020 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Leasing de echipamente şi utilaje prin care statul acordă facilităţi de garantare pentru finanţări.
Proiectul de act normativ pentru respingerea ordonanţei a întrunit 73 de voturi „pentru”, 51 „împotrivă” şi o abţinere.
Inițiativa celor din Executivul Orban instituie un program de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru leasing de echipamente şi utilaje.
Proiectul de act normativ respins de senatori are ca obiect acordarea de facilităţi de garantare de către stat sub forma punerii la dispoziţia instituţiilor financiare nebancare, înscrise în registrul special la Banca Naţională a României, a unor plafoane anuale de garantare pentru finanţările de tip leasing financiar pentru achiziţionarea de echipamente IT şi tehnologia informaţiei, utilaje şi echipamente tehnologice.
Potrivit raportului Comisiei economice a Senatului, programul vizează şi achiziţionarea de vehicule pentru transport mărfuri şi persoane în scop comercial necesare realizării activităţii IMM şi întreprinderilor afiliate care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajaţi.
Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar este de 5 milioane de lei.
IMM Leasing ar fi dezechilibrat balanța României
Potrivit Agerpres, senatorul PSD, Radu Oprea, a precizat că Programul IMM Leasing de echipamente şi utilaje „vine foarte târziu”, iar în forma prevăzută de Executiv va dezechilibra balanţa de plăţi a României.
„Deja ne aflăm în toamnă, ne aflăm în septembrie şi vreau să atrag atenţia că acest program, aşa cum este el conceput astăzi, va defavoriza şi mai mult balanţa de plăţi a României, o va dezechilibra pentru că va finanţa utilaje din import şi lucrul acesta ar fi trebuit gândit astfel încât producţia internă să fie cea care să fie stimulată. Din păcate, nu se întâmplă aşa, Guvernul PNL nu a gândit acest lucru şi ne va costa pe toţi”, a menționat parlamentarul.
OUG 118/2020 privind aprobarea Programul de susţinere IMM leasing de echipamente şi utilaje va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Prin investiții publice se evită prăbușirea economiei românești
În aceeași zi, într-o postare pe Facebook, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a spus că, pentru investiţii, au fost alocați mai mulți bani în 2020 față de bugetul aprobat inițial în sumă de 5,91 miliarde lei.
În viziunea sa, doar prin investiţii poate fi evitată prăbuşirea economiei și să se asigure o revenire puternică în 2021.
În cazul IMM Leasing, MFP a suplimentat bugetul cu 1,5 miliarde lei.
„În plus DOAR la această rectificare bugetară am majorat plafonului de garanții cu 14 mld lei: – majorarea plafonului Program IMMInvest cu 5 mld, de la 15 mld lei la 20 mld lei – cel mai de succes program destina IMM urilor implementat vreodată în România.
HORECA este pe locul 2 în București și pe locul 4 la nivel național în ceea ce privește cererile pentru acest program, în special restaurante; – plafon garanții măsuri sprijin companii mari Eximbank 4,7 mld – cel mai mare plafon alocat vreodată companiilor mari; – plafon garanții Tarom și Blue Air 0,8 mld lei; – plafon garanții Program IMM Leasing 1,5 mld lei; – plafon garanții Program IMM Factoring 1 mld lei; – plafon garanții vouchere de vacanta (susținere DIRECTA pt domeniul HORECA, în plus față de scutirea de plată a impozitelor pt 150 de zile în 2020 și amânarea depunerii declarațiilor pentru octombrie 2020) și asigurare credit comercial un miliard de lei”, a scris Cîțu pe pagina sa de socializare.