Declarație îngrijorătoare a Ministrului Agriculturii privind SECETA. „E devreme să facem previziuni, dar lucrurile, așa cum arată astăzi, nu arată foarte bine”
Seceta ar putea afecta și culturile de toamnă, cele mai expuse fiind grâul și rapița, a declarat luni, într-o conferință de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„Din păcate se anunță și această toamnă cu destul de mari probleme în ceea ce înseamnă seceta”, a spus el.
Ministrul a afirmat că instituția pe care o conduce pregătește în prezent măsurile necesare astfel încât să prevină „oarecum” efectul pe care l-ar putea avea seceta.
„Ne gândim în primul rând la suprafața însămânțată cu rapiță, ne gândim la ce se va întâmpla cu zona de însămânțări la grâu. Sper să nu fie probleme. Deocamdată e devreme să facem previziuni, dar lucrurile, așa cum arată astăzi, nu arată foarte bine”, a mai spus Constantin.
Ministerul Agriculturii a anunțat în august că seceta a afectat în acest an aproximativ 40% din suprafața arabilă a României.