Declarație surprinzătoare a lui Isărescu. De ce mizează BNR pe o creștere economică moderată
„Nu orice creștere economică aduce țării dezvoltare pe termen lung, iar atunci când obiectivul atingerii unor rate înalte de creștere economică este tributar unei viziuni pe termen scurt, prețul plătit este sacrificarea echilibrelor macroeconomice, caz în care câștigurile obținute sunt efemere – perioadelor de expansiune le vor urma inevitabil recesiuni corective, fiind posibil ca la finalul acestora câștigurile anterioare să nu fie doar erodate, ci chiar eliminate”, a spus Isărescu, la evenimentul de lansare în dezbatere publică a documentului „România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă.
„Din acest motiv, deși ar putea părea paradoxal, este preferabilă o creștere economică moderată (de exemplu 3,5%), dar pe parcursul mai multor ani, unor salturi spectaculoase temporare, urmate de contracții cel puțin la fel de ample”, a adăugat Isărescu.
Guvernatorul a precizat că singura cale prin care pot fi livrate concomitent societății un avans economic solid și menținerea echilibrelor interne și externe ale economiei este „sporirea potențialului de creștere al acesteia prin politici structurale care să conducă la câștiguri permanente de productivitate”.